Imagini emoționante înainte de Dinamo – Gaz Metan! DDB a chemat suporterii să dea zăpada de pe terenul din „Ștefan cel Mare”! Și cei mai mici au pus umărul la treabă | FOTO & VIDEO EXCLUSIV

Dinamo o întâlnește pe Gaz Metan Mediaș pe teren propriu, însă „câinii” stau cu emoții înaintea acestei partide, din cauza terenului acoperit de zăpadă.

Meciul dintre Dinamo București și Gaz Metan Mediaș se joacă miercuri, 27 ianuarie, de la ora 20:00, pe Stadionul „Dinamo”, în cadrul etapei cu numărul 19 din Liga 1. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

UPDATE 15:00: Suporterii lui Dinamo au făcut o treabă excelentă și, cu cinci ore înainte de meci, au deszăpezit terenul din „Ștefan cel Mare”.


Deja ne-am obișnuit cu terenurile înghețate din România, după ce am văzut și meciul dintre FC Argeș și FCSB, scor 0-0, în care liderul s-a încurcat pe terenul de la Pitești, iar roș-albaștrii au reclamat că partida nu ar fi trebuit să se joace în aceste condiții.

DDB cheamă suporterii să dea zăpada de pe Stadionul „Dinamo”

Nici terenul din „Ștefan cel Mare” nu arată prea bine cu câteva ore înainte de meciul dintre Dinamo și Gaz Metan Mediaș.

Responsabilii s-au apucat să dea zăpada, însă volumul este unul destul de mare, iar în Capitală ninsoarea nu pare să înceteze prea curând. Totuși, potrivit surselor ProSport, s-a dat drumul la încălzire, iar terenul nu este înghețat.

În acest context, suporterii-acționari din Programul „Doar Dinamo București” fac apel către dinamoviști, să meargă în „Ștefan cel Mare”, să pună umărul la dat zăpada de pe suprafața de joc, pentru a oferi toate condițiile fotbaliștilor lui Jerry Gane și pentru ca partida să nu se amâne, având în vedere programul deja încărcat cu meciuri.

Cea mai frumoasă imagine a zilei a fost însă oferită de un băiețel, fiul unui suporter dinamovist, care a luat lopata să curețe și el terenul pentru favoriții lui. Acesta s-a alăturat celorlalți fani dinamoviști care au venit în ajutor și responsabililor din cadrul Clubului Sportiv Dinamo, care au pus umărul la treabă.

Dinamo vine după două înfrângeri consecutive în campionat, 0-1 cu Chindia Târgoviște și un 0-4 usturător cu FC Botoșani, în deplasare. „Câinii” vor să iasă din această pasă proastă și să învingă echipa lui Jorge Costa, însă speră ca terenul să nu le pună probleme.

După cele 18 etape disputate până acum, Dinamo ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 1, având doar 19 puncte și fiind la egalitate cu FC Argeș, echipa de pe locul 12, care are însă cu un meci mai mult disputat.

Publicat: 27 01. 2021, 12:01
Actualizat: 27 01. 2021, 15:23