De 32 de ori mai scump. A crescut în jumătate de ani cât alții într-o întreagă carieră!** Curiosul caz al fotbalistului din Liga I, care i-a impresionat pe francezi
Damien Boudjemaa a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Petrolul în sezonul trecut și este unul dintre puținii din vechea gardă care au rămas în lotul ploieștenilor și pentru sezonul 2012-2013.
Până la transferul la Petrolul, mijlocașul de 27 de ani nu evoluase niciodată la un nivel înalt, amatorii de la UJA Alfortville fiind, de altfel, singura echipă din CV-ul său. Totuși, modul în care Boudjemaa a impresionat în Liga I l-a adus în lumina reflectoarelor și în Franța, acolo unde, dacă va continua în aceeași notă, va avea ocazia să se transfere în viitorul apropiat, cred jurnaliștii din Hexagon.
„Play-maker-ul franco algerian Damien Boudjemaa a fost perfect în ultima etapă, marcând de două ori în partida pe care echipa sa, Petrolul Ploiești, a câștigat-o acasă în compania Oțelului Galați. Fostul jucător al clubului francez UJA Alfortville a intrat în luminile reflectoarelor sezonul trecut, evoluând din ce în ce mai bine în prima ligă română. Ajuns la 27 de ani, Boudjemaa a stat departe de fotbalul mare din Franța, dar ar putea să intre în curând pe radarul echipelor din Hexagon, dacă își va menține evoluțiile la Petrolul.„, notează francezii de la leaderfoot.com.
Nu îi place în România
Într-un interviu acordat la finalul sezonului trecut, Boudjemaa explica faptul că i-a fost extrem de greu să se acomodeze cu Ploieștiul și cu Liga I, în particular.
„Prima dată când m-am urcat într-un taxi am dat peste un nebun. În mașină mirosea de parcă avea opt câini morți. Îmi aduc aminte că era un Logan. Toți românii au un Logan… Mâncare? Uitați de așa ceva în România! Prima friptură a fost un lucru ciudat, nici nu știu ce au pus în ea, dar era dezgustător! Un dezastru! Când am ajuns în Romania, am fost șocat! Era o zăpadă de 20 de centimetri, nu vedeam nimic. Nu existau nici oameni, nici mașini! Totul era alb. Apoi, am ajuns la baza de pregătire. M-am făcut verde când am văzut ce condiții erau acolo! Incredibil, mult mai slabe decât în Franța„, spunea fotbalistul lui Rednic.
25.000 de euro era cota lui Boudjema când a semnat, în iarnă, cu Petrolul.
800.000 de euro este cota mijlocașului în acest moment, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de