De aici vine SALVAREA lui Poli!** LPF poate propune CEx. al FRF modificarea ROAF astfel încât Timișoara și Gloria să joace în Liga 1

LPF poate propune Comitetului Executiv al Federației Române de
Fotbal modificarea ROAF astfel încât echipele FC Timișoara și
Gloria Bistrița să evolueze și în sezonul viitor în Liga I deși nu
au primit licența, o decizie în acest sens urmând a fi luată în
ședința executivului FRF din 20 iunie.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, într-o conferință de
presă, că propunerea LPF de modificare a Regulamentului de
Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) va trebui aprobată de
membrii Comitetului Executiv al federației în ședința din 20
iunie.

„Până în 20 iunie, liga să-și facă toate analizele și
poate veni cu o propunere de modificare a regulamentului, dacă
Executivul constată și decide că poate fi cu aplicare imediată…
Vom vedea, nu știu! Liga poate să spună: «modificați ROAF-ul!»
Orașul Timișoara merită în Liga I, dar depinde ce se va decide în
Comitetul Executiv”,
a declarat Sandu, după ședința de joi
a Comitetului Executiv.

Proiectul noului manual de licențiere va fi transmis LPF pentru
ca acest for să-și exprime observațiile asupra lui.

Vicecampioana FC Timișoara și Gloria Bistrița, locul 15, nu au
primit licența pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, a anunțat,
marți, președintele Comisiei de Apel a Sistemului Național de
Licențiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.

FC Timișoara nu a primit licența pentru datorii la bugetul
statului și față de clubul Benfica Lisabona din transferul
fundașului Laszlo Sepsi. Gloria Bistrița nu a primit licența pentru
datorii la buget.

MEDIAFAX

Publicat: 02 06. 2011, 17:17
Actualizat: 02 06. 2011, 17:18