Gregory Tade a demonstrat și în meciul cu Astra, din turul semifinalelor Cupei Ligii, că Gigi Becali nu a greșit în momentul în care a dat ordin să nu fie luat de Reghecampf în cantonamentul din Antalya. Înainte să înscrie, în minutul 63, francezul a oferit faza meciului.
În criză de atacanți, după ce Marica s-a accidentat în meciul cu Dinamo, iar Bawab este și el indisponibil, Reghecampf a început meciul contra giurgiuvenilor cu Gregory Tade, fotbalist venit după mai multe luni în care s-a antrenat alături de elevii de la Liceul Sportiv Mircea Eliade. Titularizat pentru a doua oară de la revenirea în roș-albastru, atacantul francez și-a luat în primire rolul din centrul liniei ofensive, a marcat în minutul 63, dar în prima repriză a oferit un moment cel puțin haios.
În minutul 15, Momcilovic a recuperat o minge la centrul terenului, i-a pasat lui Tade, iar atacantul francez a încercat un șut de la mare distanță. Toate bune și frumoase, până în momentul în care fostul golgheter al CFR-ului a lovit mingea. Șutat de Tade, balonul s-a dus paralel cu poarta, s-a îndreptat spre out de margine, dar a fost recuperat de Adi Popa.
În minutul 75, francezul a scăpat singur spre poarta lui Gavrilaș, dar a oferit un nou moment haios. Afllat în plin fuleu, cu metri buni în fața lui Junior Morais, apărătorul Astrei care-l urmărea, francezul a călcat pe minge, și a irosit o fază foarte bună de marca.
În a doua repriză, Tade și-a spălat multe dintre păcate, în minutul 63, când a înscris din apropiere, după un șut în bară al aceluiași Adi Popa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER