Pe Mihai Rotaru îl apreciam pentru decența de a rămâne undeva în umbră, departe de circul becalian produs de televiziuni. M-am lăsat păcălit de o stare de normalitate și am crezut, multă vreme, că la Craiova se întâmplă ceva, pozitiv, bineînțeles.
Cu timpul, am început să îmi pun semne de întrebare:
De ce se vând căpitanii (cei mai buni jucători din lot) și nu se aduc în loc fotbaliști valoroși?
De ce actuala formație din Bănie nu reușește să o încurce pe FCSB (doar o victorie în ultimele 17 partide directe!)?
De ce echipa se fâsâie pe fiecare final de campionat, după ce dă impresia că se poate bate la titlu?
De ce se tot vorbește despre schimbarea antrenorului după ce acesta a adus un trofeu și după ce i s-a dat încredere pentru un nou sezon?
Mi-am dat seama, treptat, că sunt exact de-astea, de-ale noastre, „românisme”, „balcanisme”. Adică de unde gândire occidentală într-o țară care n-are o autostradă cu legătură directă tocmai spre acest Occident?
Iar când l-am auzit aseară pe domnul Rotaru la tv, am avut impresia că ne-am întors în comunism, cu praz și cu zaibăr cu tot.
Băieți, olteni, prieteni, n-aveți cum să luați campionatul cu un patron ca Rotaru! La el, reminiscențele comuniste s-au înnodat prost printre afacerile capitaliste.
Rotaru se crede stăpânul fotbalului românesc pentru că, zice el, are 7,2 la sută din acest fotbal. În primul rând, stă prost cu matematica. Fotbalul românesc nu înseamnă doar 14 echipe din Liga 1, ci mult mai mult, Liga a 2-a, a 3-a, fotbal județean, copii și juniori, naționale, fotbal feminin.
În al doilea rând, televiziunile pe care tovarășul Rotaru le hulește, îi aduc 40% din buget. Fără acești bani, nu putea întreține această echipă în ultimii ani, pentru că el n-a vândut din prima pe milioane de euro.
La cota de piață a jucătorilor pe care i-a vândut, au contribuit și televiziunile din România. Dacă nu ar fi transmis meciurile, nu ar fi știut americanii de Mitriță și cehii de Băluță, pentru că nu putem spune că aceștia au rupt gura târgului când au fost convocați la națională. Fără televiziuni, cei doi, și nu numai ei, n-ar fi avut imagine, expunere, golurile lor din competițiile interne nu ar fi fost reluate de zeci, poate de sute de ori.
Sper ca tovarășul Rotaru să nu citească acest editorial, pentru că oricum n-ar înțelege nimic. El știe una și bună, idee repetată obsesiv și supărător lui Vali Moraru: „Dacă nu aveați drepturile tv, nu vorbeați cu mine!”
Ar fi excelent dacă tovarășul Rotaru nu ar mai vorbi la tv și dacă ar reuși, împreună cu staff-ul lui administrativ, să ducă această echipă a Craiovei, promovată abuziv în Liga 1, spre titlul de campioană. Cu banii pentru drepturile tv, cu banii pe transferurile jucătorilor care-și cresc cota prin televiziuni, cu banii oltenilor care vin la stadion. Îi trebuie un pic de gândire occidentală și niște oameni care să-l ajute să construiască o echipă puternică.
Altfel, va vorbi și la finalul campionatului viitor despre cât îl încurcă pe el programarea unui meci la ora 21.
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER