De asta vrea Dinamo să joace contra Stelei pe National Arena:** „Stadionul e într-un cartier cam dinamovist”
Conducerea lui Dinamo ține morțiș ca derby-ul cu Steaua, de peste trei etape, să se dispute pe National Arena, șefii grupării roș-albe fiind siguri că la partidă vor asista aproximativ 50.000 de fani ai „câinilor”. Directorul sportiv al formației din Ștefan cel Mare, Constantin Dănilescu, aduce ca argument precedentele partide disputate de Dinamo pe fosta arenă „Lia Manoliu”, spunând că la această asistență a contribuit și faptul că arena este situată într-un cartier dinamovist.
„Nu pot încă să precizez unde va avea loc meciul cu Steaua. Sunt discuții să se joace pe «National Arena» și chiar acum am fost la o ședință, dar vom vedea ce se va întâmpla. Președintele nostru va lua decizia cea mai bună, după ce va culege toate datele. Un asemenea stadion plin, ca «National Arena» te face să joci. În câteva zile vom ști exact unde jucăm și sunt convins că toți suporterii dinamoviști și oamenii care iubesc fotbalul vor veni la stadion.
«National Arena» e într-un cartier care e cam dinamovist. Dacă ne aducem aminte, Dinamo a avut mereu mult mai mulți suporteri pe fostul «Lia Manoliu» decât în Șoseaua Ștefan cel Mare, pentru că a disputat mai multe meciuri acolo, chiar și în cupele europene. O să vedeți că dinamoviștii vor veni la stadion”, a spus directorul sportiv al lui Dinamo la Sport Total FM.