De astăzi, Steaua are două milioane de euro în plus în cont. Au venit banii pentru Pintilii
Steaua și-a primit banii de la Al Hilal pentru transferul lui Mihai Pintilii. Mijlocașul român fusese cumpărat de fosta echipă a lui Laurențiu Reghecampf în vara lui 2014, pentru 2,5 milioane de euro. Anunțul a fost făcut de președintele suspendat al celor de la Pandurii Tg. Jiu în cadrul unei conferințe de presă: „Am semnat actele, au venit banii și asta mă bucură foarte mult”, a declarat acesta.
Gorjenii l-au transferat pe Pintilii la Steaua pe 29 mai 2012, campioana plătind la momentul respectiv 600.000 de euro plus împrumutul pe un sezon al jucătorului Mihai Răduț. Atunci, aceștia și-au păstrat procentul de 20% dintr-un eventual transfer, dar Steaua nu plătise încă cei 500.000 de euro, motivând că Al Hilal nu și-a respectat înțelegerea. În urmă cu mai bine de două luni, oficialii Pandurilor au decis să depună memoriu la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor:
„Comisia ne-a dat dreptate în litigiul cu Steaua pentru că așa arată documentele. Conform contractului de transfer al lui Mihai Pintilii, Steaua trebuia să ne dea 20% dintr-un eventual transfer al acestuia, adică 500.000 de euro plus TVA. Noi am așteptat, dar nu au achitat și atunci era normal să ne adresăm comisiilor pentru că a trecut ceva timp de la semnarea contracului dintre Steaua și Al Hilal”, declara atunci Pîrvulescu.