De câte ori am mai auzit asta?** Mititelu: „Va începe o nouă eră la Craiova!” Vezi mesajul pentru suporterii Științei
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că
își asumă responsabilitatea pentru retrogradarea echipei, dar că
vinovatul moral pentru acest eșec este fostul antrenor, Victor
Pițurcă.
Finanțatorul Craiovei a mai spus că nu va ceda echipa și că va
începe o nouă era la Universitatea.
„E un moment greu, se încheie un ciclu. Nu mă gândesc că
se va ajunge aici, îmi asum responsabilitatea, deși timpul îl va
plasa ca autor moral pe Pițurcă. Viața merge înainte. Suntem clubul
martir al fotbalului românesc. Dintotdeauna, lupii și hunii au vrut
să traga din noi. În loc să facă miting împotriva mea, mai bine
făceau în fața casei lui Pișurcă sau în fața FRF. Unii suporteri
sunt de bună credință, dar dezinformați, alții sunt manipulați, iar
alții sunt vânduți.
E dreptul lor sa faca miting dar e și dreptul meu să decid. Orice
ar face ei mă lasă rece, nu cedez. Va începe o nouă eră la Craiova:
nu mai pot face fotbal numai cu olteni”, a spus Mititelu
imediat după meciul pierdut de echipa sa contra Gazului din
Mediaș.
Atacantul Mihai Costea, autorul ultimului gol al Universității
în Liga1, a spus că îi pare rău de situația echipei și că speră să
promoveze cât mai repede. Mihai Costea a semnat deja cu Steaua,
acesta fiind ultimul său meci pentru Universitatea.
„Mă bucur că am dat gol, dar îmi pare rau pentru
situația în care e echipa. Asta e viața. La Craiova trebuie luat
totul de la zero, făcută o nouă echipă„, a declarat Mihai
Costea.