De ce a refuzat Rotariu să vină la FCSB. Jucătorul face mărturisirea: „A fost interes”
Recent împrumutat la AZ Alkmaar de campioana Belgiei, Club Brugge, Dorin Rotariu mărturisește că s-a adaptat foarte bine la formația din primul eșalon din Olanda. Atacantul de 23 de ani va reveni în vara anului 2019 la Brugge, după ce îi va expira împrumutul la AZ Alkmaar.
„(n.r. – întrebat cum e aventura în Olanda) Frumoasă. Sper să fie și mai frumoasă de-a lungul anului. (n.r. întrebat ce nu a mers în Belgia) Am preferat să aleg altă opțiune, să aleg altă aventură, ca să zic așa, am văzut cum este în Belgia, am avut oferte din Belgia, însă am preferat și cred că Olanda, stilul olandez se pliază mai bine pe mine”, a declarat Dorin Rotariu, potrivit Telekomsport.
Dorin Rotariu, fostul jucător al lui Dinamo în perioada 2012-2017, a dezvăluit că a avut niște discuții cu cei de la FCSB, vicecampioana fiind dispusă să plătească aproximativ două milioane de euro în schimbul său, dar acesta a preferat să-și continue cariera în străinătate.
„Am discutat și atunci, a fost interes, însă eu am ideile mele și preferințele mele au fost altele. Am așteptat pentru că perioada numai ce începuse și am așteptat să vină alte oferte. Consider că Olanda e cea mai bună variantă, deși am avut oferte financiar mai bune. (n.r. întrebat de unde) Nu are importanță. Mă bucur că am ajuns în Olanda, am văzut mentalitatea, condițiile. Când vii ca jucător nou nu este ușor. Altă mentalitate, dar m-am acomodat, mă simt bine și sper să am și rezultate”, a mai spus Rotariu, conform sursei citate.
Cotat la 1,5 milioane de euro de Transfermarkt, Rotariu a strâns un gol și trei pase decisive în 12 partide pentru Brugge. Acesta a fost împrumutat sezonul trecut tot în Belgia, la Royal Excel Mouscron, pentru care a bifat 11 goluri și cinci pase de gol în 30 de partide.