De ce a venit Paulista?
Probabil că Rapid are cei mai buni doi „închizători” din România: Costin Lazăr și J. P. Andrade.
Lazăr își demonstrează clasa de ceva timp, lucru care i-a făcut pe adversari sau pe foști mari fotbaliști să afirme că rapidistul este un jucător de vis, iar Andrade și-a arătat potențialul cu Dinamo.
Fostul fotbalist al lui Porto a alergat enorm, a prezentat o îndemânare în controlul balonului cum doar Lazăr pare să mai aibă în branșă, a deposedat, a avut inițiativă de presing, a șutat la poartă, a făcut un meci de fotbalist adevărat.
Dacă adăugăm faptul că pe bancă se mai află doi fotbaliști cu același profil, feblețea lui Peseiro, Herea, și veteranul tânăr al Rapidului, Grigore, fanii se pot întreba de ce a mai fost adus Paulista.
Variante sunt multe. Poate că patronii vor să-l vândă pe Lazăr sau pe Herea. Poate că Andrade vrea să stea doar un an în România. Poate că Rapid vrea să scape de Grigore. Sau poate că pur și simplu Paulista este ceea ce Pitbull a afirmat: un superjucător.