FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, 1-0, pe Craiova, în etapa a noua a Ligii 1, fiind primul pentru Victor Pițurcă pe banca tehnică a oltenilor. În minutul opt a existat o fază ce a iscat controverse. Florinel Coman a intrat în careul advers și a căzut după un duel cu Kelic. A cerut penalty, dar arbitrul Kovacs i-a acordat cartonașul galben pentru simulare. Singurul gol al partidei a fost marcat de Tsoumou, în minutul 88.
„Mi se pare că dacă (n.red. – Gigi Becali) se băga în seara asta, echipa nu câștiga. Cred că în seara asta echipa a fost făcută de antrenor. Nu cred că a putut el (n.red. – Becali) să spună ‘bagă-l pe Tsoumou’, pe care nu l-a văzut la antrenament. De asta cred că antrenorul a făcut echipa, dacă s-ar fi băgat patronul probabil nu ar fi câștigat FCSB-ul.
Este al doilea meci în care probabil nu se bagă. Antrenorul își face treaba și câștigă meciurile. Până acum când s-a băgat nu a câștigat niciun meci. Trebuie să fim atenți și la Vintilă”, a declarat Basarab Panduru, la Telekom Sport.
Cert e că după meci, Gigi Becali i-a ironizat pe oltenii lui Pițurcă și a comentat faza penalty-ului. „S-a jucat ca pe vremuri…”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER