De ce e mai ‘rentabil’ pentru Bourceanu să-l BATĂ‚ pe Tănase decât să-l scoată la o bere :)** Lista „PĂ‚CATELOR CAPITALE” la Steaua

În sezonul trecut, Steliștii au ieșit în evidență mai mult prin aparițiile în presa mondenă decât prin evoluțiile de pe teren, motiv pentru care șefii Stelei au realizat un nou regulament de ordine interioară, prin care taxeaza dur orice ieșire în decor.

O ieșire neaprobată în club îl ușurează pe orice jucător al Stelei de 10.000 de euro, aceasta fiind cea mai mare amendă din noul ROI. În mod surprinzător, o altercație cu un coleg de vestiar e pedepsită cu o sumă de cinci ori mai mică, fapt ce a dat frâu liber imaginației fanilor Stelei.

În cazul ăsta, Bourceanu mai bine îl bate pe Tănase, decât să se împace la o bere„, e gluma lansată de fani, după ce au aflat lista cu amenzile de care sunt pasibili steliștii în cazul în care „calcă pe bec”. Boruceanu și Cristi Tănase au fost protagoniștii unui conflict în cantonamentul echipei naționale, când au fost la un pas de bătaie, dar s-au împăcat în momentul sosirii închizătorului la Steaua.

În ciuda regulamentului strict, Roni Levi nu a dorit să își amendeze până acum jucătorii și a preferat să-i pedepsească pe aceștia prin alte metode.

Am fost fotbalist. Dacă le iei din bani, îi iriți, îi pierzi. Mai bine îi lovești acolo unde îi doare. Să își piardă locul din echipă„, le-a spus acesta apropiaților, explicându-și abordarea.

Iată lista cu amenzile stipulate în regulamentul de ordine interioară al Stelei:

Citirea presei în vestiar – 200 de euro
Întârziere la antrenament – 500 de euro
Cartonaș roșu nejustificat – 1.000 de euro
Nerespectarea programului de recuperare – 1.500 de euro
Altercații între jucători – 2.000 de euro
Ieșirea în club – 10.000 de euro

Publicat: 11 08. 2011, 16:01
Actualizat: 11 08. 2011, 16:02