De ce este contestat Ogăraru de fanii lui „U” Cluj: a fost numit la ziua lui Reghecampf, pe baza prieteniei dintre o impresară controversată și Florian Walter. Rolul lui Doru Bratu în ecuație

Redactor:
Florin Marian
De ce este contestat Ogăraru de fanii lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ultimele două înfrângeri consecutive din campionat, culmea, chiar împotriva unor contracandidate la retrogradare, Rapid și CSU Craiova, Universitatea Cluj s-a apropiat de zona periculoasă a clasamentului, iar fanii sunt îngroziți de posibilitatea ca formația să dispară iar din Liga 1. Suporterii care au fost prezenți luni seara la meciul cu oltenii i-au strigat demisia lui George Ogăraru, antrenor care a preluat echipa în luna septembrie, după înlăturarea fostului tehnician, Mihai Teja.

Pe 16 septembrie, la primul meci al lui Ogăraru pe banca lui „U”, 1-2 în Giulești cu Rapid, fanii clujeni veniți la București l-au contestat dur pe noul antrenor. „Du-te la Steaua!”, „Ai făcut tactica după Cartoon Network”, au fost două dintre mesajele fanilor.

Nici măcar decizia lui Ogăraru de a-l coopta în staff pe Mihai Neșu, fostul fotbalist rămas imobilizat în scaun cu rotile din 10 mai 2011, nu i-a sensibilizat pe suporterii clujeni.  

Teja n-a vrut să trădeze familia Becali

De ce nu au însă fanii răbdare cu un antrenor numit acum două săptămâni? Atitudinea lor față de Ogăraru este total diferită de cea din relația cu Mihai Teja, fostul antrenor plecat de la club la începutul lui septembrie.

Într-o analiză ProSport a antrenorilor care au stat pe banca lui „U” de la revenirea în prima ligă, în 2010, Teja are cel mai mare procentaj al victoriilor, 45 la sută din 29 meciuri. În lumea „ultrașilor” clujeni, inexplicabila plecare a celui mai de succes antrenor din istoria recentă este pusă pe seama refuzului său de a accepta ordinele lui Florian Walter – finanțatorul din umbră al clubului – în privința politicii de transferuri. Potrivit unor surse din club, Teja ar fi primit indicația de a folosi la „U” anumiți jucători aflați sub contract cu o impresară controversată.

Pe site-ul www.numaiu.ro, Mihai Hossu, un suporter clujean, scrie într-un text cu titlul „Ogăraru, ne spui ce vrei?”, apărut marți, 23 septembrie: „Am scris în prima zi de mandat al noului antrenor George Ogăraru că i s-ar face o nedreptate dacă va fi pus să plătească el pentru oalele sparte de ****** (n.red. – o anumită impresară) și Vlad Munteanu. Nu e vina lui că a primit o ofertă, iar, dacă cineva se face vinovat de aducerea lui, aceștia sunt mai sus pomeniții plus patronul Florian Walter, care a acceptat cu argumente inaccesibile nouă să facă schimbarea pe banca tehnică, renunțând la un antrenor cu care a avut o relație profesională și umană bună, înlocuindu-l cu altul necunoscut, în curs de descoperire„.  

Substratul întregii povești este următorul: impresara cu pricina, care avea sub contract în jur de 100 de fotbaliști din Liga 1 chiar și când soțul ei era antrenor la Steaua, este prietenă de familie cu Florian Walter. După condamnarea fraților Ioan și Victor Becali în Dosarul Transferurilor, Teja a rămas în tabăra impresarilor aflați în conflict cu soția lui Reghecampf. La rândul ei, impresara care a fost pentru câteva luni și președinte la „U” Cluj s-a despărțit de club în urma unui conflict monstruos cu fanii.

Bratu, adus la Cluj, ignorat de Teja

La începutul verii, în lotul echipei se aflau nu mai puțin de 13 fotbaliști impresariați de fostul președinte al clubului. Printre ei, un anume Doru Bratu, devenit celebru în Liga 1 pentru prestația îndoielnică din meciul cu cântec Steaua – Viitorul 2-5, din mai 2013. În acea partidă, Bratu a greșit de trei ori în numai 30 de minute și a fost în cele din urmă scos de pe teren de Reghecampf. La final, antrenorul a avut o izbucnire, declarând în direct că nu participă la „mizerii” și că va pleca de la Steaua. Ulterior, a revenit și a spus că vorbele sale au fost interpretate greșit.

În vara lui 2013, Bratu a plecat la Pandurii, unde director executiv era Eugen Pîrvulescu, tatăl fundașului Paul Pîrvulescu, finul soților Reghecampf și jucătorul impresariat de partea feminină din familie. În această vară, Bratu a aterizat la Cluj la pachet cu Eugen Pîrvulescu, însă nu a jucat niciun minut cât timp Mihai Teja a fost antrenor.

Numirea lui Ogăraru, confirmată la ziua lui Reghe

Tot la Cluj a ajuns acum două săptămâni și George Ogăraru, după un lobby puternic făcut de soția lui Reghecampf. Plecarea lui Teja și numirea lui Ogăraru au venit la începutul lunii, la câteva zile după petrecerea dată de Laurențiu Reghecampf cu ocazia împlinirii a 39 de ani. Antrenorul de la Al Hilal a venit în țară pentru câteva zile, profitând de întreruperea campionatului din Arabia Saudită, și a dat un party la care au participat, printre alții, Florian Walter, Eugen Pîrvulescu și George Ogăraru.  Prezența celor trei la petrecere e confimată de pozele postate de impresară pe contul său de Facebook. Alături de sărbătorit, în imagini mai apar fotbaliști, conducători din Liga 1 și câțiva jurnaliști.

În ciuda imaginii bune din lumea fotbalului, construită prin acțiunile organizate de fundația sa caritabilă, Ogăraru este contestat pentru asocierea de imagine controversată și pentru jocul lipsit de consistență din primele două meciuri. În plus, imediat după numirea sa, Doru Bratu, poreclit în fotbalul românesc Doru Blatu”, a debutat în tricoul lui „U”. Titular cu CSU Craiova, fundașul central a fost schimbat în minutul 25. „Am fost nevoit să schimb un jucător în minutul 25. Nu mi-am imaginat că se va ajunge la asta. Riscul la care ne-a supus, alegerile lui, nesiguranța în teren… Îmi reproșez faptul că l-am titularizat”, a declarat Ogăraru la final.

Condamnarea în public a lui Bratu nu-l va scuti pe antrenor de contestările fanilor. Scrie Mihai Hossu după înfrângerea de luni seară: „Am stat 90 de minute și m-am holbat ca prostul, omul ăsta (n.red. – Ogăraru) vrea posesie sau contraatac? N-am priceput pentru că nu s-a văzut nimic din ce te-ar duce cu gândul la vreo variantă. De ce stau jucătorii lipiți de tușă de arată echipa ca acordeonul spart? Ce li se cere acelor 11 jucători să facă atunci când nu au mingea, că tata din tribună mi-ar zice că stau, dar nu m-aș lua după el că nu-i crescut la școala olandeză! De pe vremea secundului Mihali n-am văzut un „U” mai urât ca și cel de aseară. Vă zic părerea mea: Ogăraru a dat peste cap toată echipa, nu cred că există prea mulți jucători care înțeleg ce se vrea de la ei. Sunt atât de bulversați încât prezența lor în teren e numai un act mecanic”.


A fost cea mai mare rușine pe care am trăit-o în fotbal. E destul de neplăcut să fii pus în situația asta. Am venit de doar 3 săptămâni
George Ogăraru, antrenor „U” Cluj

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii începători
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii începători
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×