De ce stadioanele gestionate de primării au probleme cu gazonul, iar cele private nu au aceste hibe? Gică Popescu lămurește situația și vorbește și despre “vânătoarea antrenorilor”
“Ion Oblemenco”, Arena Națională, Cluj Arena… Toate sunt construite din bani publici, toate au rămas în administrarea consiliilor locale și toate au aceeași problemă: gazonul. Asta în timp ce suprafețele cele mai bune de joc sunt la stadioanele deținute de cluburi. Avem gazon bun la Viitorul, la CFR ori Gaz Metan. Este asta o coincidență sau management prost?
Gazoanele proaste și excesul de zel al arbitrilor, care par să elimine prea ușor antrenorii cu nume din Liga 1, par să fie cele mai arzătoare probleme din Liga 1 în acest moment. Președintele Viitorului, Gică Popescu, vorbește despre aceste probleme, despre cauze și cum vede posibila lor rezolvare.
Vedem ce probleme sunt cu gazonul la Craiova. De ce pe stadioanele gestionate de primării sunt mereu probleme cu gazonul și pe cele private nu întâlnim astfel de probleme?
La Craiova, situația a fost delicată de când s-a construit stadionul. Niciodată gazonul nu a arătat bine. Sunt probleme tehnice, am înțeles că se va schimba. E normal să se întâmple așa. Nici la noi lucrurile nu au stat așa bine, pentru că în din cauza temperaturilor ridicate gazonul nu arăta foarte bine, am avut probleme, dar atâta timp cât îl întreți și te preocupă starea gazonului, orice stadion din România poate avea un gazon de calitate. Este chestiune și de costuri pentru că trebuie să investești în stadion, în special în perioada de iarnă când, la noi, încălzirea gazonului este deschisă non-stop, 24 din 24, 7 zile pe săptămână este normal ca gazonul să arate bine.
Cum vi se pare venirea lui Pițurcă, la Craiova?
Pentru fotbalul românesc este un plus. Este un antrenor cu experiență care a făcut rezultate bune, a calificat echipa națională la turneu final de campionat european. Cu cât sunt mai mulți antrenori de calitate, cu atât îți crește nivelul campionatul.
Craiova pare că se va implica serios în lupta la tiltu. Viitorul intră și ea în această luptă?
Lupta pentru titlu se va da în toate cele 6 echipe care sunt în play-off. Cred că Steaua va fi un pion important, chiar dacă este pe poziția pe care este. Mai este foarte mult de jucat. La cum arată campionatul în momentul de față se vede o luptă între CFR, Viitorul, Craiova, dar lupta se va da între cele 6 care vor fi prezente în play-off.
“Gică Hagi, Dan Petrescu, care sunt puțin mai colerici, aduc un plus valoare mare acestui campionat. Ei trebuie să fie pe bancă”
Arbitrajele par și ele o problemă generală. Cum vi s-a părut suspendarea lui Hagi?
Regulamentară, din punct de vedere al regulamentului, dar maniera cum a fost acordat acest cartonaș roșu mi se pare exagerată. Gică nu a jignit, a avut mereu o atitudine de respect față de arbitri. Ei au greșit și mi-au confirmat după meci că au greșit și și-au cerut scuze de această greșeală, însă trebuie să respectăm decizia Comisiei de Disciplină Mi-a zis că prima dată arbitrul de centru a crezut că Gică a jignit, când a venit la margine a aflat că, de fapt, dăduse cu piciorul în banner, al patrulea arbitru care este un arbitru tânăr a făcut probabil puțin exces de zel… Le-am spus: Oameni buni, acești oameni, cum este Gică Hagi, Dan Petrescu, care sunt puțin mai colerici, aduc un plus valoare mare acestui campionat. Ei trebuie să fie pe bancă!
Dar?
Atunci când jignesc și greșesc trebuie să respecte regulamentul și să fie eliminați, dar de multe ori și arbitrii trebuie să dea dovadă de maturitate. Să facă anumite gesturi, să fie mai flexibili. Să nu permită jignirile, pentru că arbitrul nu trebuie să fie jignit, dar pot trece cu vederea anumite reacții ale antrenorilor, care sunt în bătălia jocului și se manifestă într-un anumit mod. Și arbitri greșesc, numai că antrenorii nu au posibilitatea să îi elimine atunci când greșesc. Ca să fie echitabil, ar trebui și antrenorii să aibă un cartonaș roșu, ca atunci când arbitri greșesc să-i elimine. Exagerez, dar cum și ei greșesc și nu le face nimeni nimic ar trebui să aibă o anumită înțelegere, flexibilitate, ca atunci când nu fac lucruri grave să le treacă cu vederea. Eu spun din experiența pe care am avut-o ca jucător. Erau arbitri mari, Collina, care pentru a nu rupe echilibru se întorcea cu spatele și se făcea că nu vedea lucruri care nu sunt grave. Dacă sunt chestuini de reacție datorită jocului, a presiunii, arbitri trebuie să aibă maturitatea și inteligența să treacă cu vederea anumite chestiuni care nu sunt majore.