Nicușor Stanciu are ofertă și de la Southampton, motiv pentru care Gigi Becali își permite să negocieze dur cu Anderlecht. Florin Gardoș susține că cei de la Southampton au cerut detalii despre mijlocașul Stelei.
Este aproape sigur, Nicușor Stanciu va pleca în această vară de la Steaua. Singura dilemă este prețul pentru care va fi transferat. Așa cum ProSport a scris, oficialii lui Anderlecht au venit astăzi la București pentru a negocia cu Gigi Becali. Belgienii oferă 7 milioane de euro, plus două milioane în bonusuri, în funcție de performanțe. Însă Gigi Becali susține că Stanciu nu pleacă pentru mai puțin de 10 milioane de euro.
Fostul europarlamentar își permite să negocieze dur deoarece așteată un răspuns și de la Southampton. Florin Gardoș susține că a fost întrebat de Stanciu atât de colegii de vestiar, cât și persoane din staff-ul medical:
„Colegii m-au întrebat de el și stafful medical. Dar ce să spun, decât că îmi doresc să vină și mi-aș dori să vină. E un jucător bun. Nu știu ce campionat i s-ar potrivi, dar mi-aș dori să fie aici. Chiar dacă m-am acomodat și mă simt bine, aș vrea să vorbesc mai mult româna”, a declarat Gardoș la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER