Steliștii au fost în extaz după ce acum două etape reușiseră să o învingă la scor pe Oțelul. Credeau că și-au revenit. Numai Gigi Becali atrăgea atenția că jocul nu e nici pe departe unul care să-l satisfacă.
Și a avut dreptate, pentru că ce a urmat marți la Buzău numai fotbal nu se poate numi din partea steliștilor. Poate și afectați de incidentul de pe drum, roș-albaștrii au arătat că sunt încă la pământ tocmai acum, înaintea derby-ului cu Dinamo! De aceea s-a și supărat Gigi Becali, care mai spera la titlu. După ce a văzut partida de la Buzău, și-a dat seama că obiectivul echipei trebuie să rămână o participare într-o cupă europeană. Iar criticile la adresa jucătorilor și antrenorului Lăcătuș au curs pe bandă rulantă.
S-au bucurat pe garduri
Marius Lăcătuș era bucuros la finalul jocului cu Buzăul. Jucătorii steliști se felicitau pe teren, Pleșan era agățat de gard, flutura steagul în culorile echipei sale și dădea tonul scandărilor anti-Dinamo. Când a aflat de criticile patronului, lui Lăcătuș nu-i venea să creadă. Parcă se prăbușise cerul pe el. Antrenorul e de acord cu faptul că formația sa nu a făcut un joc la nivelul așteptărilor tactice, dar nici nu vede motivul pentru critici. Mai ales acum, înaintea meciului cu Dinamo.
Gigi: „Vedem la final”
Culmea e că Lăcătuș și Gigi Becali tocmai avuseseră duminică o discuție despre situația lui, recunoscută și de patron. „Vrei să plec și nu știi cum să îmi zici?”, l-ar fi întrebat „Fiara”. „Băi, Marius, ce, am zis eu asta? Am zis eu că te dau afară? Tu vei ști dacă vei pleca sau nu. Te știu cu bun-simț și cred că îți vei da seama dacă poți să antrenezi Steaua și în viitor. Vei vedea asta la final”, i-a replicat patronul. Apropiați ai celor doi susțin că Lăcătuș crede că va fi salvat de Gigi Becali dacă o va bate pe Dinamo. Adevărul e că nicio victorie contra rivalilor nu-i va garanta postul la finalul campionatului.
Zvonul săptămâniii: Dacă nu o bate pe Dinamo, Lăcătuș va pleca singur de la echipă, deoarece nu vrea să-și pună și peluzele în cap!
Ultimele critici ale patronului vizavi de Lăcătuș:
"Eu am adus material bun, dar vina îi aparține croitorului, care nu a fost în stare să facă un costum bun"
"În jocul Stelei nu văd nicio noimă. Cu alți antrenori pe care i-au avut, înțelegeam ce se juca. Cu Pițurcă mi-a plăcut jocul cel mai mult. Pleca mingea de undeva și ajungea undeva, dominam noi mereu adversarul"
"Păi, eu mă gândeam la titlu, dar după cum jucăm, nu mă mai gândesc decât să prindem Europa League. Poate printr-o minune mai prindem locul doi, eventual dacă o batem pe Dinamo"
"Sunt supărat pe jucători, dar și pe Lăcătuș. El e comandantul"
"Nu mă bucură pe mine punctele, dacă jucăm așa… ca la Buzău. Ce să fac cu ele? Vreau un joc care să mă liniștească încă de la pauză"
Ce vrea de fapt Becali
Criticile la adresa lui Lăcătuș s-au întețit și curg aproape după fiecare meci. Lăcătuș e supărat din această cauză, mai ales că patronul nu-i spune în față să plece. Lui Becali îi place să-l înțepe fără să-i rostească numele, așa cum, de exemplu, a spus marți seară: „Eu am adus material de calitate, dar de vină e croitorul, pentru că nu a știut să facă un costum ca lumea”. Săgeata e evident la adresa antrenorului, dar dacă e să îl întrebi pe finanțator dacă se referă la Lăcătuș, se eschivează cu tertipuri de genul: „Ce, dom’le, am spus eu asta?”. În realitate, e clar că finanțatorul urmărește ca Lăcătuș să plece de bună voie.
Are clauză de despăgubire?
Faptul că patronul nu spune pe față că vrea să scape de Lăcătuș dă naștere la interpretări. Pe la lojele din Ghencea se vorbește că „Fiara” are o clauză specială în noul său contract cu Steaua. Supărat că a zis despre el că nu e antrenor bun sau că până și Hagi era mai priceput ca el, se pare că Lăcătuș și-a pus o clauză în care dacă mai e jignit de patron, atunci acesta trebuie să plătească. Iar suma despre care se vorbește e de 250.000 de euro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER