Fanii dinamoviști, cei din proiectul DDB, au anunțat că spaniolii ce conduc Dinamo au refuzat oferta de ajutor financiar. Acum, însă, Pablo Cortacero, care până ieri ocupația funcția de președinte CA al clubului din „Ștefan cel Mare”, explică pentru ProSport varianta sa a negocierilor cu suporterii – acționari.
Interesant e că Pablo Cortacero subliniază în intervenţiile sale că e un tip corect și că toate tranzacțiile sunt „transparente”. Însă, acțiunile înteprinse până acum au demonstrat contrariul. Din această cauză planează suspiciuni asupra oricăror promisiuni făcute.
„Eu vreau să fiu un om corect și transparent. Recunosc că le-am cerut fanilor împrumut 200 de mii de euro, cu garanția a 25 la sută dintre acțiuni, pentru o perioadă de timp limitată. Dacă nu îi returnam, garanția erau acțiunile. Ei voiau, însă, de fapt, să cumpere 25 la sută cu acei 200 de mii. Eu doream suma respectivă cu condiția asta și dacă nu o returnam, acțiunile erau garanția”, a declarat Pablo Cortacero, pentru ProSport.
Cei din Asociația Peluza Cătălin Hîldan Dinamo dețin 20.06 la sută din acțiunile clubului au oferit detalii de la tratativele cu Pablo Cortacero și arată că ibericul ar fi vrut să obțină suma de bani din partea lor prezentând documente false. „Pablo a încercat să ne ia ochii cu un document fals (vezi foto), care este cea mai clară dovadă a faptului că avem de-a face cu un grup infracțional organizat. Documentul este datat 25 nov 2019!! Dinamo București este scris Dynamo Bucaresti. 1.500.000€ este scris în litere ”ONE MILLION FIVE HUNDRED EUROS”, care înseamnă de fapt 1.000.500€.
Se vorbește despre o fundație care nu există, la fel cum nu există niciun fond de investiții ”Benel”. Fundația se angajează să vireze niște bani imediat ce va fi platit un profit” este o parte din postarea fanilor dinamoviști.
CITEȘTE ȘI Pablo Cortacero îi distruge pe cei care au decis că nu mai este președintele CA de la Dinamo: „Este ilegal! Au fost presiuni mari și unii oameni de încredere au cedat”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER