De ce nu a mai ajuns Șumudică la Rapid. Antrenorul îi acuză pe fanii giuleșteni: „Am primit telefoane de amenințare”. SMS-ul trimis de Violeta Moraru: „Suporterii au făcut presiune mare”

De ce nu a mai ajuns Șumudică la Rapid. Antrenorul îi acuză pe fanii giuleșteni:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns între timp pe banca tehnică a Astrei, Marius Șumudică a fost la un pas să preia Rapidul, după ce formația din Grant l-a demis pe Cristi Pustai. Doar că antrenorul de 44 de ani s-a lovit de un obstacol neașteptat. Se înțelesese deja cu patronul echipei, a așteptat ore bune un telefon din partea acestuia, dar apelul nu a mai venit, iar conducerea giuleșteană s-a îndreptat către Cristiano Bergodi.

Motivul invocat de fostul antenor al Concordiei Chiajna, cândva unul dintre cei mai apreciați fotbaliști în rândul ultrașilor giuleșteni, este refuzul fanilor de la Tribuna 2 de a-l accepta ca noul antrenor al echipei. Potrivit lui Șumudică, fanii l-au amenințat, ba chiar l-au sunat cu număr privat, spunându-i că-și va găsi mașina vopsită: „Eu când am fost pus să aleg am primit telefoane de amenințare că o să-mi găsesc mașina vopsită. M-au sunat după număr privat. Acesta e mesajul doamnei Moraru prin care îmi spune că s-au făcut presiuni din partea unei părți a galeriei ca Șumudică să nu vină la Rapid. Dacă eu, Marius Șumudică, am ajuns să fiu hulit de suporterii Rapidului, e cea mai mare dezamăgire a mea profesională!”, a declarat antrenorul în direct la Dolce Sport.

Șumudică a mers mai departe și a arătat mesajul pe care l-a primit de la Violeta Moraru, soția lui Valerii Moraru, în care i se transmite clar că suporterii au făcut presiuni și că decizia nu a fost luată doar de familia Moraru: „Bună seara, din păcate, nu doar de familia noastră depindea decizia de azi. Deși ne-am dorit ca să veniți la Rapid nu puteam să nu luam în calcul și alte riscuri pe care ni le asumam, în condițiile în care suporterii au făcut presiune mare. Sper  să salvăm Rapidul și să colaborăm în viitorul aproapiat”.


Șumudică a arătat în direct SMS-ul primit de la soția patronului giuleștean. Captură: Dolce Sport

Imediat după ce Rapid a anunțat că va merge pentru ultima parte a campionatului pe mâna lui Cristiano Bergodi, Șumudică a primit oferte de la FC Brașov și Gaz Metan, dar a refuzat să preia echipe care se zbat pentru evitarea retrogradării. Până la urmă, după demisia lui Dorinel Munteanu, tehnicianul s-a orientat către Astra Giurgiu, club pe care l-a mai antrenat în trecut și cu care, miercuri seară, a reușit prima victorie, 2-1 pe terenul Petrolului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×