Ministerul Transporturilor a reziliat contractul de închiriere a arenei Valentin Stănescu, iar rapidiștii vor juca cel mai probabil în Regie, în prima etapa a campionatului. Dinu Gheorghe spune că singura variantă rămâne National Arena.
„Oricum, prima etapă era fără spectatori. În prima etapă vom juca în Regie. Am comunicat deja asta la Ligă. Am vrut să jucăm la Brașov, cei de la Vaslui au refuzat, așa că vom juca în Regie. Singura variantă e Național Arena”, a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro
De ce nu e Steaua o variantă? „Trebuie să aduce un preot să curățăm locul”
„Să aducem un preot să curățăm locul și după putem juca acolo. Ce vreți să fac acum? La primul meci cu suporteri să-mi iau ce nu mi se cuvine? Sigur vom juca pe National Arena în cupele europene. Cei de la CS Rapid au cerut ceva, noi altceva, dar asta este. Vom vedea ce va fi. Rapidul a cheltuit aproape 2 mil de euro în ultimii ani, s-a investit în gazon, în tabelă, în scaune, dar acum trebuie să plecăm pentru că avem datorii. Plăteam chiria și toate utilitățile acolo, iar ei nu ne ofereau nimic, doar ne lăsau să intrăm pe stadion”, a mai spus Dinu Gheorghe la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER