Jucătorii care au menținut-o pe Dinamo în tur pe primul loc au început să obosească, iar acest lucru se vede clar în prestațiile echipei. Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu, Djakaridja Kone sau Marius Niculae par să fi terminat energia, după ce au evoluat pentru echipa din „Ștefan cel Mare” în minimum 28 de partide oficiale fiecare!
Faptul că Dinamo a stat 19 etape pe primul loc, iar acum se luptă să nu piardă și poziția a doua, pare inexplicabil la prima vedere, dar totul are o logică, dacă analizăm cifrele titularilor de drept ai „câinilor”. Practic, opt dintre oamenii de bază au bifat deja cel puțin 25 de partide în competițiile oficiale ale actualului sezon. Exemplu elocvent este chiar Cătălin Munteanu, cel mai bun pasator din prima jumătate a campionatului, cu nouă pase decisive. „Cap de Zmeu” a bifat cele mai multe minute pentru Dinamo în toate competițiile (campionat, cupă și Liga Europa), dar cei 33 de ani ai mijlocașului par să-și spună cuvântul. Astfel, Munteanu nu mai arată prospețimea din tur și în șase etape scurse din 2012, nu și-a ajutat coechipierii decât cu un assist.
Nu mai pot pe final de meci
Oboseala pare să fie acuzată și de alți jucători, care au bifat cel puțin 28 de partide în actuala stagiune, chiar dacă o parte dintre ei nu se mai află la prima tinerețe. Este cazul atacanților, Ionel Dănciulescu și Marius Niculae, care au înscris în tur, împreună, 22 de goluri. Aceștia au marcat și în 2012 două, respectiv trei goluri, dar prezența lor în joc a fost una mai ștearsă decât în prima jumătate a sezonului, mai ales în finalurile de meci. Aspect important, dacă ne gândim că Dinamo a marcat 12 goluri în ultimul sfert de oră în tur, față de niciunul în partea a doua a campionatului. Singurul meci din 2012 decis de „câini” pe final a fost turul semifinalei Cupei, cu Gaz Metan (1-0).
Pregătirea de iarnă s-a făcut mai mult cu mingea
Conform unor surse din anturajul echipei, aceste probleme ar fi cauzate de o slabă pregătire fizică efectuată în iarnă de jucătorii alb-roșilor, ei exprimându-și dorința să lucreze mai mult cu mingea, ceea ce se pare că s-a și întâmplat! Totuși, Constantin Niculae, preparatorul fizic al lui Dinamo, consideră normală perioada prin care trece echipa lui Ciobotariu. „Întotdeauna, după pauza de iarnă, jucătorii sunt mai slăbiți. Acest lucru se întâmplă la toate echipele, nu doar la Dinamo. Așa este când se joacă din trei în trei zile. Oricum, orice aș zice acum este subiectiv, așa că vom supune jucătorii unor teste în această săptămână, să vedem cum stau cu parametrii fizici”, a explicat Niculae pentru ProSport.
3 victorii a obținut în tur Dinamo în ultimul sfert de oră: 2-1 cu Oțelul, 3-2 la CFR Cluj și 1-0 cu Voința
18 goluri a marcat Dinamo în repriza secundă a meciurilor din actualul sezon al Ligii I, dar nici unul în ultimele zece etape!
8 goluri din 14 reușite în tur, a marcat Marius Niculae în ultimele 15 minute. În retur a înscris de trei ori, dar niciodată în repriza secundă
Din păcate, în ultima vreme noi încheiem campionatul în etapa a trei a returului Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
Dinamo nu are prospețime, dar se poate rezolva și pe parcursul sezonului cu antrenamente specifice Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
Nu cred că suferim neapărat din cauza pregătirii fizice. Gândiți-vă că de la Tg. Jiu și Galați meritam să câștigăm Constantin Niculae, preparator fizic Dinamo
Veți vedea că vor apărea probleme de pregătire fizică la tot mai multe echipe pe măsură ce etapele se vor scurge Constantin Niculae, preparator fizic Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER