De ce nu mai dă nimeni mâna cu nepotul lui Gigi?** „Bă, Mache, iar ai comis-o?”

De aproape două săptămâni departe de București, dar cu timp
berechet în Antalya, Marius Ianuli a căzut într-o capcană ce l-a
aruncat din nou în gura echipei: a fost filmat în timp ce se
masturba. Iar supărarea șefilor s-a declanșat pentru că în camera
de hotel, alături de el, se mai aflau și alți componenți ai
staffului tehnic.

Filmulețul în care Marius Ianuli încerca să-și aline plictiseala
din cantonament a făcut ieri înconjurul României. Din nou, Mache
este cap de afiș, însă nu cu vreo performanță, ci cu o fază de
cascadorii râsului. Dialogul pe messenger cu o domnișoară, însoțit
de o repriză de „antrenament individual” filmată pe web-cam, a
ajuns pe internet, spre deliciul jucătorilor roș-albaștrilor și
spre furia șefilor din Ghencea.

Gigi l-a luat la rost imediat ce a auzit de „isprava” nepotului
său, Gigi Becali a pus mâna pe telefon și l-a sunat. Se întâmpla în
timpul meciului amical cu FC Koper, prin minutul 20. Ianuli a
privit telefonul, și a luat-o la fugă de pe bancă. „Bă,
Mache, iar ai comis-o, mă? Cum de ți se întâmplă toate numai ție,
bă, băiatule?”
, a răbufnit latifundiarul. După ce s-a
încheiat convorbirea, Marius Ianuli a revenit pe bancă, acolo unde
jucătorii și stafful tehnic nu se mai potoleau din râs.

„Să nu
mai dați noroc cu Mache!”

Meciul s-a încheiat, iar la ple­care, din nou, oficialul a fost
luat la mișto de steliști. „Bă, cu Mache să nu mai dați
noroc, da? Ne salutăm de la distanță”,
se amuzau
roș-albaștrii, care nu s-au oprit aici: „Lipsa femeilor…
ce face din om… Lasă Mache, ajungi la București și se rezolvă
problema!”
.

„Antrenament” cu martori

De ce erau șefii supărați? Pentru că în camera de hotel, alături
de Mache, se mai aflau și alți membri ai staffului tehnic.
„Nu e posibil așa ceva, dacă era doar el era treaba lui,
dar ce facem acum?! E deranjant faptul că în camera de hotel, la
acea oră, erau mai mulți oameni din staff, iar treaba asta chiar nu
poate fi trecută cu vederea”
, au dezvăluit surse din
cadrul clubului.

„A fost o joacă de plictiseală, cu colegi din staff, după o lună de
cantonament greu. La acea oră, jucătorii dormeau și doar noi, cei
din staff, eram acolo”
Marius Ianuli, team manager
Steaua

„Să ridice mâna cine nu s-a masturbat! Eu am vorbit
cu el. Prostia a fost că s-a lăsat filmat. El mi-a spus că erau
vreo 5-6 băieți în cameră și că faceau caterincă”
Gigi Becali,
patron Steaua

„Nu m-am supărat pe el, aș fi ipocrit să mă supăr pe el. Iubita
lui nu mai vrea să se logodească. Asta e urât și i-am zis: Bă,
băiatule, ți-ai făcut-o mâna ta”
Gigi Becali, finanțator
Steaua

Ca fapt divers, Biblia, cartea atât de dragă lui Gigi
Becali, pomenește de legenda lui Onan, unde se spune că risipirea
sămânței contravine normelor creștine, Onan fiind omorât pe loc de
mânia Domnului.

Publicat: 10 02. 2011, 02:30
Actualizat: 10 02. 2011, 02:34