Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre faptul că Mihai Iosif nu mai poate sta pe banca tehnică a Rapidului, pentru că nu deține Licența Pro.
Întrebat dacă ar putea ajunge Marius Șumudică la Rapid, în funcția de antrenor, Dumitru Dragomir a exclus această variantă, motivând prind pretențiile financiare ale acestuia.
Dintr-una într-alta, Dumitru Dragomir a recunoscut că nu se aștepta ca Rapid să aibă evoluții așa de bune în debutul acestui sezon al Ligii 1.
Tocmai din acest motiv, Dumitru Dragomir crede că Federația Română de Fotbal a vrut să le pună frână giuleștenilor, prin trimiterea lui Mihai Iosif în tribună, pentru că nu deține Licența Pro de antrenor, motiv pentru care nu mai poate da indicații de pe banca tehnică.
„Șumudică e de bani mulți, de la 500 de mii în sus, iar Rapidul deocamdată nu poate oferi mai mult de 5 mii de euro pe lună, așa cum îi dă lui Miță acum.
Nu se aștepta nimeni ca Rapidul să fie pe locul 4 după atâtea etape. Rapidul a făcut deja o performanță. Miță Iosif a luat echipa de pe locul 11, a promovat-o, nu credea nimeni, nici măcar eu. Și au început: l-au curățat de la Federație, l-au scos de pe bancă”, a spus Dumitru Dragomir, la Pro X.
„Iosif merită să rămână la echipa asta în acest campionat ca al doilea antrenor principal. Ar trebui să se gândească cei de la Rapid dacă această variantă îi avantajează, să le facă salarii egale. Eu spun că se găsesc antrenori cu Licență Pro care să vină. Eu cred că Bogdan Andone va fi prima variantă a lui Daniel Niculae. El va veni cu Vasile Maftei secund și vor lucra împreună cu Mihai Iosif” – Dinu Gheorghe, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER