De ce se bat echipele pentru playoff: „Diferența de de 500.000 de euro. Plus bilete și publicitate, una e să joci cu Steaua și Dinamo, alta e cu Voluntari și Chiajna”
Una dintre cele mai proaspete prezențe din peisajul fotbalului românesc, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a oferit un interviu savuros după înfrângerea echipei sale din meciul cu Dinamo. Valeriu Iftime, directorul companiei care finanțeazză clubul moldav, mărturisește că ratarea obiectivului de accedere în playoff costă cum echipa. „Diferența de la un loc la altul este de o sută și ceva de mii de euro. Dacă eram în playoff erau pe puțin 500.000 de euro în plus, ceea ce era extraordinar pentru noi. Ratarea ne afectează și ca imagine și e o mare problemă la nivel de biletărie și publicitate, pentru că una era să mai jucăm în această primăvară cu Steaua sau Dinamo și alta e că jucăm cu Voluntari și Chiajna„, a spus Iftime.
Cu două etape înaintea finalului sezonului regulat, FC Botoșani e pe locul 9 în clasamentul Ligii 1 cu 26 de puncte. Echipele care se bat acum pentru ultimul loc din playoff, ASA Tg. Mureș și CSMS Iași au fiecare câte 35 de puncte.