De ce Tănase și Bilașco nu-l pot ajuta pe Dică!** Singura soluție viabilă pentru ‘motorul’ Stelei

Dică a spus în Antalya că nu trebuie considerat salvatorul
Stelei. „Eu joc bine atunci când și echipa mă ajută”, a precizat
el. Un lucru asemănător a spus și Ienei: „Dică poate fi decisiv
numai dacă ceilalți colegi vor juca bine. El depinde de ei”. De
fapt, ideea e că echipa gândită cu Dică titular ar trebui să
conțină extreme și un vârf cu exact calitatea pe care nu o are
Dică: viteza. Doar Nicoliță corespunde criteriului. Tănase și
Bilașco nu-l vor ajuta prea mult. Fostul jucător al Cataniei
primește bine mingea între linii și e în stare să o transmită rapid
în fața unui jucător cu viteză care ar rămâne astfel chiar singur
cu portarul. Deci o situație clară de a înscrie.

Ricardo e ușor accidentat

Steliștii au ajuns ieri după-amiază în țară, după ce au participat
la ultimul stagiu de pregătire din Antalya. Tănase și Ricardo sunt
singurii jucători care au coborât din avion cu probleme medicale.
Primul își va da jos zilele următoare atela ghipsată de la mână, în
timp ce Ricardo a resimțit efortul, având dureri ușoare la mușchiul
coapsei. Azi ei au primit liber de la Marius Lăcătuș.

Badea așteaptă să semneze cu Steaua II

Vali Badea se bucură că Mihai Stoica a revenit din cantonamentul
din Turcia. El îl aștepta pentru că managerul roș-albaștrilor ar fi
dispus să-l legitimeze la Steaua II. Atacantul care a mai evoluat
pentru roș-albaștrii în urmă doi ani și jumătate.

Am un principiu clar, nu-mi
plac repa-trierile, dar când e vorba de Dică, situația se schimbă.
E pariul meu

Mihai Stoica, manager Steaua

Lăcătuș m-a ajutat în ’94 să iau ultimul titlu. Dică ar putea să-l
ajute acum pe el. E rezistent, tehnic și rapid în
gândire

Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

Publicat: 16 02. 2011, 11:38
Actualizat: 16 02. 2011, 11:43