UPDATE 16:30 – În dorința de a-și demonstra buna-credință, Gigi Becali a aruncat o vorbă ce poate fi interpretată în mai multe feluri: „Dacă mă aude doamna judecător Olaru, să spună dacă nu am ajutat-o pe o prietenă de-a dumneaei cu 5.000 de euro, după ce mi-a spus că are nu știu ce problemă medicală”.
UPDATE 16:16 – Gigi Becali trăiește la intensitate maximă clipele rămase până la aflarea verdictului judecătorilor în cazul anchetei privind schimbul de terenuri pe care l-ar fi făcut în urmă cu mai mulți ani cu MApN. Șeful Stelei spune că se gândește serios să iasă din viața publică pentru a nu mai fi expus hărțuielii procurorilor.
„O să ies din viața publică. De acum încolo, nu voi mai avea nicio afacere, renunț la tot. Singurul lucru pe care îl voi face în continuare va fi fotbalul, pentru că asta îmi aduce bani în continuare. Voi construi spitale, voi ajuta lumea, dar nu veți mai ști de asta. Va trebui să mergeți pe urme, să verificați, pentru că nu mai vreau să fiu anchetat pe nedrept pentru așa ceva. Îmi voi schimba numerele de telefon, nu voi mai vorbi cu presa”, a spus Becali.
Gigi Becali urmează să afle verdictul în „Dosarul Terenurilor MApN”. În primă instanță el a fost achitat pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată.
În așteptarea verdictului, patronul Stelei nu mai este interesat de fotbal și de ceea ce se întâmplă la Steaua.
„Credeți că mă interesează pe mine acum de Steaua? Mă interesează pe mine de Reghe și Anamaria? Mă interesează doar să fie sănătoși, dar nu altceva. Nu am nevoie acum de Steaua. Mă interesează familia mea. Mă retrag din viața publică după ce aflu verdictul în acest proces” a spus Gigi Becali la România TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER