De demitere nu are frică!** Șumudică știe că i-ar face pagubă lui Adrian Porumboiu dacă ar fi destituit: „Va fi cam greu să mă dea afară”

Zvonurile conform cărora Adrian Porumboiu s-ar pregăti să-l readucă la Vaslui pe Viorel Hizo nu îl intimidează pe Marius Șumudică, cel puțin la nivel declarativ. Antrenorul în exercițiu al vicecampioanei susține că șeful grupării moldovene va avea probleme în încercarea de a-l demite.

„Dacă îmi făcea mie Porumboiu echipa, nu se punea problema să mă dea afară, plecam eu. Un astfel de scenariu nu se va întâmpla vreodată cu Șumudică. La Vaslui tot timpul se vehiculează câte un nume, m-am învățat cu situația asta. Eu am semnat o prelungire pe doi ani cu Vasluiul. Dacă vrea să mă demită va fi cam greu.

Dacă îmi dau demisia, atunci și eu trebuie să dau o sumă de bani, dar este mult mai mică decât cea pe care ar trebui să mi-o dea clubul dacă mă dă afară”, a spus Șumudică la gsptv.

Publicat: 18 09. 2012, 16:08
Actualizat: 18 09. 2012, 16:10