De doi bani speranțe pentru Știința!** Craiova este aproape retrogradată! Vezi ce program are!
Universitatea și-a complicat teribil soarta după eșecul de la
Mediaș, cu „U” Cluj (0-3). Oltenii trebuie să bată tot pe teren
propriu și să aștepte și jocul rezultatelor pentru a se mai
salva.
Craiova mai are șanse minime să scape de retrogradare. După
eșecul cu „U” Cluj, oltenii au rămas la cinci puncte în spatele
Gloriei Bistrița și al lui FC Brașov, primele echipe de deasupra
liniei, acestea fiind și singurele formații pe care Reghecampf și
ai lui mai pot spera să le depășească în cele șapte etape rămase de
disputat. Practic, pentru a evita retrogradarea, Craiova trebuie să
câștige obligatoriu toate meciurile pe care le mai are de disputat
pe teren propriu, dar să aștepte și greșeala
contracandidatelor.
Programul ultimelor șapte etape nu le dă nici el prea mari
motive de bucurie oltenilor. Chiar dacă Bistrița are un program
infernal, nici cel al Științei nu este cu mult mai ușor. Până la
finalul campionatului, Universitatea va întâlni nu mai puțin de
patru echipe din prima parte a clasamentului: Vaslui, Oțelul,
Dinamo și Gaz Metan.
Program
Craiova
Brașov (a), Vaslui (d), Urziceni (a), Oțelul (d), Dinamo (a),
Bistrița (d), Gaz Metan (a)
Program Bistrița
Oțelul (a), Dinamo (d), Steaua (d), Gaz Metan (a), CFR Cluj (d), U
Craiova (a), Brănești (d)
Program Brașov
U Craiova (d), Brănești (a), Timișoara (d), Astra (a), Sportul (d),
Pandurii (a), Rapid (d)