De două ori împiedicați!** Steaua – CFR Cluj 2-2
Steaua a revenit după ce a fost condusă cu 0-1, dar pe final a
fost egalată. Echipa lui Lăcătuș și CFR-ul se mențin la mare
distanță de poziția liderului Oțelul.
Pentru Lăcătuș era imperios necesar să treacă cu bine de primul
dintre meciurile despre care se spune că îi decid viitorul în
Ghencea. O victorie cu CFR ar fi reprezentat exact doza de calmant
necesară înainte de joia europeană în care vine Liverpool. Dar a
ieșit un egal plin de ratări, mai ales pe final, după ce clujenii
au marcat golul de 2-2 prin Peralta.
Fără furiile lui Cârțu pe post de filosofie, CFR a silabilit aseară
fotbalul jucat de plăcere, unul uitat de Cadu și compania cam prin
momentul în care luau ultimul titlu de campioni. În fața Stelei,
clujenii au desenat frumos la început și au înscris repede, prin
șutul plasat al lui Culio.Golul a avut ceva arogant prin
lejeritatea finalizării, astfel că se părea că Steaua va fi victima
unui masacru. Gazdele și-au adus însă probabil aminte că Lăcătuș
are un statut tot mai șubred și s-au aruncat cu toată muniția din
dotare peste echipa lui Minteuan. Egalarea vine după ce mănușile
lui Nuno Claro s-au oprit în ghetele lui Kapetanos. Grecul a căzut,
s-a dat penalty, iar Bogdan Stancu nu iartă din astfel de
situații.
Peralta a
marcat când steliștii se credeau învingători
Repriza a doua începe tot cu gol la zece minute de la prima
atingere, dar cu Steaua în rolul echipei care se bucură. Pofta de
joc a CFR-ului dispăruse ca o nălucă în fața furiei roș-albastre.
Clujenii n-au mai reușit decât câteva centrări la întâmplare în
careul stelist, după una dintre ele gazdele plecând pe o contră
letală. Stancu, singur cu poarta, e blocat însă de portar. Urmează
o nouă scenă de asediu la poarta lui Nuno Claro, cu Kapetanos și
Surdu trăgând repetat și ghinionist în blocaje sau pe lângă poartă
din poziții care au stârnit oftaturi. Până la urmă, când steliștii
se credeau déjà învingîători, oaspeții au reușit egalarea în
finalul jocului. O centrare execelentă a lui Culio de pe stânga a
fost finalizată la fel de bine de Peralta, mingea fiind atinsă ușor
și de Tătărușanu.
Se spunea despre această partidă că va decide ieșirea din cursa
pentru titlu a celui care va pierde. Ei bine, după rezultatul de
egalitate, Steaua și CFR rămân departe de campioana de toamnă,
Oțelul. Automat și de titlu.
Duelul
căpitanilor
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A
PARTIDEI