De la agonie la extaz!
Urziceni a fost aproape de un nou eșec dar a căștigat dramatic
în ultimul minut
În urma unui joc foarte spectaculos campioana României a învins-o,
scor 3-2, pe Universitatea Craiova și se regăsește pe sine înaintea
confruntării cu Glasgow Rangers.
O vorbă românească spune că omul dă tot ce are mai bun în el atunci
când este cu cuțitul la os. Zicala funcționează de minune și în
ceea ce privește trupa lui Dan Petrescu, care după cinci jocuri
consecutive fără victorie pe plan intern s-a redresat în unul
dintre cele mai frumoase jocuri ale acestuio tur de campionat.
Partida a început nebun, cu ambele echipe în foame de fotbal, dar a
plătit cel mai prudent, adică Eugen Neagoe. Acesta a dispus pe
teren unn prim 11 defensiv și a dat ocazia Unirii să domine debutul
de joc. Pe acest fond ialomițenii au și deschis scorul prin Sorin
Frunză, în minutul 27.
1-0 a fost și la pauză, dar conturile nu se încheiaseră nici pe
departe. În minutul 55 Costea cel mic egalează dintr-o pasă cu
pieptul a lui Trică, ținut surprinzător pe bancă în prima repriză.
Urziceniul a revenit în avantaj șapte minute mai târziu prin
același Frunză, dar n-a reușit să țină de rezultat și s-a văzut din
nou egalată, de către tandemul Wobay și Trică, care a schimbat
total jocul după intrarea sa. Nebunia n-a luat însă sfârșit în acel
minut 71. Au urmat două bare, una de fiecare parte, și un gol al
descătușării marcat de Marius Bilașco în minutul 94 și ceea ce
putea fi o nouă dezamăgire pentru Galamaz și compania s-a încheiat
cu o sărbătoare ialomițeană.