De la Budescu, fără număr. NK Maribor – Astra 0-3. „Sărmăluță” a reușit un hat-trick. Unul dintre goluri a fost înscris direct din corner

Căpitanul Astrei – Constantin Budescu a făcut spectacol, la propriu, în amicalul cu campioana Sloveniei – NK Maribor, fosta participantă în grupele Champions League fiind învinsă cu 3-0 după un hattrick „curat” al decarului ploieștean.

Un gol fabulous, de generic TV, direct din corner „specialitatea casei”, în prima repriză, apoi o „scăriță” de efect, după o pasă perfectă în fața porții, pe contraatac, a lui Enache și un șut puternic, ușor deviat, din careu, care s-a dus la vinclu, au fost realizările acestuia, Astra reușind un success la scor de neprezentare în fața unui adversar valoros.

Fără Alibec și Boldrin – menajați, elevii lui Marius Șumudică au făcut un meci perfect: au marcat de trei ori, au dominat destule perioade de timp un adversar puternic, au scăpat fără gol primit și, mai ales, au reușit un rezultat de moral.

NK Maribor – Astra 0-3

Stadion: Beltinci. Spectatori: circa 300. A marcat: Budescu (27, 52, 59)

NK MARIBOR: HandanoviÇ, StojanoviÇ, RajÍeviÇ, VukliÅ¡eviÇ, Viler, VujÍiÇ, DerviÅ¡eviÇ, VrÅ¡iÍ, Sallalich, VolaÅ¡, Mendy. Au mai jucat: Cotman, MejaÍ, Janža, Å uler, Mertelj, Kabha, HotiÍ, VokiÍ, Ibraimi, Tavares, ZahoviÍ. Antrenor: Ante Å imundža.

ASTRA GIURGIU: Lung – Stan, Găman, Geraldo, J. Morais – Lovin, Seto – Enache, Florea, William – Budescu. Au mai jucat: Gavrilaș – Oros, Dandea, Ricardo Alves, Hurdubei, Nicorescu, Moise, Roșu, Ioniță. Antrenor: Marius Șumudică.

FOTO: MARIAN DIMA

Publicat: 24 06. 2015, 21:27
Actualizat: 25 06. 2015, 00:22