De la Dayro la Marica

Niciunul dintre cei doi Moreno nu e Messi, după cum Mendoza îi ajunge lui Crespo la unghia mică. Toți au impresionat însă încă de la debutul de la Iași și au confirmat în victoria împotriva clujenilor. Poate nu-i vorbă aruncată în vânt, dar, dacă Steaua rămânea încremenită în formula din toamnă, cu Croitoru, Cristocea, Iacob sau Zaharia, probabil că juca și azi și tot nu răpunea CFR-ul. În plus, sud-americanii celor două au încins duminică atmosfera în Ghencea încât, dacă ar fi nins cu papelitos în cele două careuri, ai fi jurat că urmărești un Boca – Gremio în Copa Libertadores.

Prin comparație, rămâne un mister de ce se lăbărțează la luni bune perioada de acomodare a cremei fotbalului nostru prin alte zări. De la plonjonul lui Hagi în brațele Realului încoace. Concret, la zi. S-a scurs peste o jumătate de an de la semnătura cu Stuttgart, și Marica, bunăoară, tot nu vorbește aceeași limbă cu colegii. Încât răbdarea antrenorului Veh s-a întins ca elasticul gata să se rupă. Nico a fost de două ori norocos. Auxerre a tot așteptat explozia un sezon, iar pe de altă parte pentru că fostul giuleștean n-a semnat în vară revenirea la Rapid. Trei luni, șase luni, un an pentru acomodare. De regulă, în fotbal e o veșnicie.