Să fii arbitru nu e tocmai rolul pe care mulți l-ar putea juca. În România, cu presiunea conducătorilor și a tuturor celorlalți factori din jurul fotbalului este chiar mai dificil de atât. Tocmai din acest motiv, ProSport i-a vizitat ieri pe arbitrii din Liga I și a încercat să afle pentru ce altă meserie mai au energie în afara terenului.
Să discuți rând pe rând cu toți centralii care vor împărți dreptatea în sezonul care vine e o experiență inedită. Acesta a fost și punctul de plecare al reportajului, care până la urmă s-a materializat cu un rezultat inedit, un tabel complet cu meseriile tuturor arbitrilor de centru care vor oficia în ediția 2011-2012 a Ligii I.
Înghesuială la ASE și Politehnică De departe, cele mai populare meserii în rândul arbitrilor sunt cele de inginer și economist. Fie că lucrează la propriile firme, de tursim sau de mobilă, fie la companii importante, majoritatea centralilor din lotul „A” au la bază Politehnica sau ASE-ul. Începând cu Marius Avram și trecând la Augustus Constantin sau la Alexandru Deaconu, asta ca să-i pomenim doar pe arbitrii aflați pe lista FIFA, mai bine de jumătate din centralii Ligii I au studiat una dintre cele două discipline, economia ori ingineria.
Tudor e arbitru Ca de obicei un tip special, Alexandru Tudor nu a făcut excepție nici când a răspuns provocării ProSport. „Sunt arbitru și atât!”, a spus „Brad Pitt”. A completat apoi, pe un ton conspirativ: „Am studiat Dreptul, dar dacă n-am profesat niciodată, ce importanță are?”. Colegul său din fruntea listei FIFA, Cristi Balaj, a camuflat spiritul său de afacerist, băimăreanul având mai multe firme din care scoate bani frumoși, și a răspuns cu funcția oficială, cea de președinte al AJF Maramureș.
Polițiști, medici și studenți Dintre cei 22 de arbitri bărbați și 5 arbitri femei, patru dintre repondenți s-au evidențiat. Hațegan și Voicu au trudit cu bisturiul în mână la Medicină înainte să pună gura pe fluier, iar Andrei Chivulete e singurul fără un loc de muncă, el fiind în prezent student. Totuși, cea mai interesantă ocupație o are Emil Voicu, centralul din Bacău fiind polițist, precum arbitrul finalei Campionatului Mondial din 2010, Howard Webb.
Meseriile centralilor din Liga I
1. Marius Avram – director executiv la o firmă de turism 2. Cristi Balaj – președinte AJF Baia Mare 3. Andrei Chivulete – student Marketing 4. Adrian Cojocaru – inginer Mitall Steel 5. Sebastian Colțescu – inginer la o firmă de construcții 6. Adrian Comănescu – consilier la Direcția Sport Vâlcea 7. Augustus Constantin – economist la o firmă de mobilă 8. Alexandru Deaconu – director la o companie de țigarete 9. Robert Dumitru – economist 10. Ovidiu Hațegan – medic generalist 11. Adrian Illyeș – unit manager la o firmă de asigurări 12. Dragoș Istrate – economist la o firmă de mobilă 13. Istvan Kovacs – profesor de sport 14. Florin Marcu – medic balneolog 15. Florin Miron – analist economic 16. Radu Petrescu – jurist 17. Cătălin Popa – secretar general la AJF Argeș 18. Lucian Rusandu – profesor de sport 19. Alexandru Tudor – arbitru 20. Paul Unimătan – profesor de sport 21. Emil Voicu – ofițer de poliție 22. Teodora Albon – profesor de sport 23. Cristina Babadac – inginer 24. Cristina Bujor – inginer economist 25. Cristina Dorcioman – profesoară de sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER