De la meci la spital! Și retur

De la meci la spital! Și retur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finalul meciului cu Slovan a slăbit inima tatălui lui Gabi Torje. În momentul în care suporterii au intrat pe teren, părintele micuțului mijlocaș nu a putut rezista emoțiilor. Internat la Spitalul de Urgență, Vasile Torje nu s-a lăsat, iar duminică a încercat să ajungă pe acoperișul clădirii pentru a urmări derby-ul Dinamo – CFR Cluj (1-0)!

Părintele lui Gabriel s-a temut pentru fiul său în minutele de final ale partidei Dinamo – Slovan Liberec (întrerupt la 0-2 în minutul 87, când fanii au intrat pe teren), din preliminariile Europa League, iar tensiunea l-a doborât. Vasile Torje fost transportat de urgență la spitalul Floreasca, iar medicii au descoperit că suferise un preinfarct.

Următorul meci al fiului său – cel de duminică, împotriva formației CFR Cluj – l-a prins pe patul de spital. Cu inima șubrezită din cauza fotbalului, Vasile Torje a șocat doctorii, dar și familia. Având stadionul dincolo de peretele salonului, tatăl lui Gabi nu a rezistat ispitei și a căutat un loc din care să urmărească meciul cu CFR!

„Găsise cea mai bună priveliște”

Curajosul său plan a fost însă stopat de soție. Silvia Torje povestește: „A găsit priveliștea cea mai bună din spital pentru a viziona meciul… I-am interzis atât eu, cât și doctorii, ba mai mult, nici măcar la televizor nu a avut voie să se uite!”. Din câte se pare, Vasile Torje va mai fi supus unor investigații zilele acestea și există posibilitatea chiar să fie operat pe cord!
Familia mijlocașului de buzunar al „câinilor” a venit la București. Mai mult, mama jucătorului și-a vizitat duminică seara fiul la stadion, imediat după ce a plecat de la spital, acolo unde și-a vizitat soțul.

„Trebuie să fim tari și așa vom trece peste acest necaz. Asta este cel mai important”
Silvia Torje, mama fotbalistului dinamovist Gabriel Torje

 

Schimbarea la față

„Îmi este greu să mă adaptez în București”, acestea au fost vorbele pe care Torje le-a spus suporterilor anul trecut, în momentul în care a fost surprins de fani într-un club din Capitală. Lucrurile s-au schimbat de atunci.

În noul sezon, tot Torje a găsit răspunsul la problema invocată în fața fanilor. Singur și-a impus un program zilnic. De la antrenament, direct acasă. Fără niciun popas, iar în cazul în care iese să mănânce în oraș, o face singur. Singurul confident este familia, în special mama și sora lui.

Trage după el tinicheaua „maneaua”

Impresarul bănățeanului, Cristea Opria, explică: „Gabi nu ne spune nouă ce-l doare cel mai mult, ci doar mamei lui, care îmi transmite apoi mie. Acum s-a maturizat și își dă seama că nu are prieteni, ci numai dușmani”.

Rezultatele s-au văzut: mijlocașul a avut evoluții bune în acest debut de sezon, în meciul cu Ceahlăul reușind și un gol. Undeva mai rămâne însă eticheta pusă de scandalul „Maneaua”, pată pe care Torje se chinuie acum să o scoată.

„Accidentat” de un țânțar!

La meciul cu CFR Cluj, Gabi Torje a fost lăsat pe bancă de către antrenorul Dario Bonetti, mijlocașul fiind introdus în repriza secundă. Cu o zi înainte de meciul cu ardelenii, fotbalistul a suferit o „accidentare” foarte ciudată. A fost înțepat în pleoapă de un țânțar, fața i s-a umflat destul de rău, iar jucătorul a ajuns pe lista indisponibililor.
 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×