Ce se poate întâmpla într-un meci în care se întâlnește cea mai vie, mai armonioasă, mai spectaculoasă echipă din Liga 1 cu ilustrarea abisului fotbalistic, ultima clasată, o echipă fără formă și fond? Dar atunci când se întâlnesc două echipe la meciurile cărora, aproape de fiecare dată, microbiștii au indicat prezența peste măsură a curiosului? Dar atunci când cele două situații de mai sus se confundă? Viitorul vine la Pitești să joace împotriva unui FCSB într-o situație deplorabilă, asemănătoare cu cea în care echipa lui Hagi era în mai 2013, la acel 2-5 din Ghencea.
Cu Hora revenit, dar cu o apărare formată în zona centrală din Pintilii și Soiledis, gazda de la Pitești pare victimă sigură. Doar pare. Vicecampioana începe mai bine împotriva unui Viitorul de nerecunoscut. Pasele proaste ale elevilor lui Hagi sunt completate de ieșiri haotice din propria jumătate, cu mingi lungi pe vârfuri, complet necaracteristic ideilor lui Hagi. De partea cealaltă, deși pufos peste limită, Adi Popa se distrează în bandă cu Boboc, fotbalist de U21 pe care îl transformă într-un jalon mobil, ușor de driblat. De altfel, toată apărarea Viitorului e într-o pasă proastă, cu respingeri fără vână, la adversar. Vînă ratează în minutul 18 un penalty obținut de Hora, apoi Popa deschide scorul la o fază în care apărarea oaspeților dă noi sensuri cuvântului „jenant”. FCSB are repriza sub control și deși nu mai ratează șanse mari, își domină teritorial adversarul. Totul până la ultima fază atunci când Gabi Iancu e servit ideal de Rivaldinho și egalează.
Reflexul lui Gnohere
Viitorul pare injectată cu voință la ieșirea de la vestiare. Gabi Iancu se agită, îl încearcă pe Bălgrădean, iar Rivaldinho poate face 2-1 atunci când scapă singur. Brazilianul își potrivește mingea pe dreptul, renunță la idee, o trece pe stângul, dar șutează prost în lipsă de spațiu, direct în portarul vicecampioanei. E ultima șansă mare a oaspeților până la un alt moment greu de asociat cu felul în care a obișnuit Viitorul. Panțîru centrează de pe stânga, destul de slab, însă Țîru bărbierește o minge ușoară și o trimite fix pe capul unui Gnohere pe care surplusul de kilograme nu îl împiedică să aibă un reflex și să trimită mingea în poartă. Pe fondul absenței nemotivate a constănțenilor, FCSB rezistă fără să strălucească. Florinel Coman fuge nederanjat pe stânga, îi pasează excelent lui Gnohere, însă Bizonul șutează în bară dintr-o poziție excelentă.
Nici Hagi nu se mai agită ca altădată. „Regele”, probabil învins de neputința elevilor săi, se retrage pe bancă și gesticulează lent, cu privirea în pământ. Nu reacționează nici când Gabi Iancu șutează în Bălgrădean, ratând egalarea cu câteva minute înainte de final. Un final care aduce trei puncte FCSB-ului, anunțând o evidentă revenire, dar un final care aruncă Viitorul din nou într-o lumină proastă. Cât timp erorile colosale de pe teren nu vor fi explicate, ci asumate fără discuții, cu aroganță, nimeni nu poate interzice microbistului să creadă că gura de aer din 2013 a fost returnată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER