De mână spre „B”

Doar o mână de spectatori a asistat pe „Cetate” la un prim „set”
de 45 de minute în care cele două formații s-au anihilat reciproc.
Unirea și Pandurii au fost egale la greșeli de preluare și pasare a
mingii, dar și la ocazii de gol.

Din tabăra gazdelor Veljovic a fost omul cu „focul” spre buturi
(24, 25), dar a ratat de fiecare dată. Gorjenii au risipit
oportunitatea de a trece în avantaj prin Tilincă, deposedat in
extremis de Olah la nici 3 metri de poarta lui Lasc (42), tânărul
goalkeeper al Albei fiind prins apoi „în priză” de șutul sănătos al
lui Stromajer (44).

După pauză numărul spectatorilor veniți să vadă ultimul meci al
Unirii în Liga I s-a dublat. La așa „audiență” a venit ca unsă o
nouă ratare ca în curtea școlii a lui Tilincă, acesta nefiind în
stare să îl învingă din interiorul careului mic pe Lasc (49). Șutul
puțin pe lângă al lui Stromajer (52) a anunțat inevitabilul.
Cardoso a punctat cu un șut la colțul lung de la 15 metri lateral
stânga (61, 0-1).

Letargia instalată în sânul ultimei clasate e spartă doar de șutul
periculos al lui Cristea (71). Astfel s-a scris istoria unui meci
în care majoritatea celor din teren au părut cu gândul în altă
parte. Poate la viitorul sezon de „B”, destinația comună a celor
două combatante.

Lucian DANCIU


Publicat: 22 05. 2010, 18:20
Actualizat: 22 05. 2010, 18:35