De pe 2 pot ajunge pe 4:** FC Vaslui – Astra 2-1. Giurgiuvenii cedează locul secund Petrolului și așteaptă cu emoții meciul Pandurilor

Astra a călcat greșit în tentativa de a-și asigura și după această rundă locul al doilea al clasamentului din Liga I. Echipa giurgiuveană a pierdut în deplasarea de la FC Vaslui, scor 1-2, și a căzut pe locul al treilea, în spatele Petrolului, dar poate coborî chiar pe 4 dacă Pandurii înving Gloria.

Giurgiuvenii au început bine meciul contra moldovenilor, cu o presiune constantă în jumătatea adversă, dar Sânmărtean le-a dat primele semnale că au de ce să se teamă. Repriza a fost una săracă în ocazii, dar finalul ei a adus și primul gol al meciului. Sânmărtean a bătut inteligent, pe colțul scurt o lovitură liberă de la 20 de metri, iar vasluienii intrau în avantaj la cabine.

Partea a doua a meciului a început cu două schimbări, una normală și una mai puțin obișnuită. Isăilă l-a scos pe Tembo, mână moartă, dar și pe Lung jr, probabil considerat vinovat pentru golul primit de la Sânmărtean. Nu au apucat însă cei de la Astra să aplice sfaturile primite la pauză, că Florescu a văzut al doilea galben și și-a lăsat echipa în inferioritate. Chiar și așa, giugiuvenii nu au predat armele și au încercat să salveze ce se mai putea salva chiar și în 10 oameni.

Și erau cât pe-aci să reușească, după ce abilul Fatai a obținut un penalty și eliminarea lui Caue. Budescu a transformat și Astra a căutat chiar să forțeze victoria. Spațiile largi lăsate în defensivă au fost însă taxate în mod surprinzător de cel considerat probabil cel mai lent fotbalist din lotul Vasluiului. Temwanjera a găsit resurse nebănuite și l-a depășit în viteză pe Andrei Mureșan, după care l-a executat pe Gavrilaș cu un șut sec.

S-a terminat 2-1 pentru Vaslui, iar Astra, în loc de revenirea pe locul 2, poate cădea pe locul 4 în Liga I, dacă Pandurii înving Gloria.



CITEȘTE AICI COMENTARIUL PARTIDEI ÎN FORMAT LIVE TEXT!
 

Publicat: 27 04. 2013, 23:27
Actualizat: 28 04. 2013, 22:08