Deac îi amenință pe oficialii CFR-ului: „Vreau să văd o schimbare, așa nu se mai poate”

Problemele de la CFR Cluj se agravează pe zi ce trece, iar după sărbători se anunță momente grele pentru clubul din Gruia care are datorii la jucătorii săi. Aceștia au ajuns la limita răbdării și își cer drepturile care li se cuvin. Ciprian Deac, jucătorul care a fost lansat în fotbalul mare de CFR Cluj așteaptă o schimbare în cadrul clubului pentru a putea rămâne și din retur la echipă.

„Aștept să treacă această perioadă de vacanță cât mai repede pentru ca îmi lipsesc colegii, terenul de fotbal, atmosfera. Îmi doresc să rămân, dar vreau să văd o schimbare, așa nu se mai poate. Am fost niște băieți răbdători, ne-am văzut de treabă, trebuie să fim răsplătiți”, a spus Ciprian Deac pentru Dolce Sport.

Situația de la fosta campioană a României este din ce în ce mai dramatică. Pe 24 decembrie este ultima zi în care poate achita datoriile către Vasile Maftei (două dosare), Claudiu Voiculeț, Ioan Hora, Laszlo Sepsi și Liviu Ganea, care au primit decizii definitive la Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor în memoriile pe care le-au depus.

Pentru fiecare decizie definitivă, clubul care nu poate plăti este penalizat cu câte două puncte, ceea ce ar însemna ca în Ajunul Crăciunului, în caz de neplată, CFR să rămână fără 12 puncte în clasament. Echipa din Gruia ar coborî de pe locul doi pe locul 9 în clasament, în apropierea zonei fierbinți a retrogradării.

Publicat: 20 12. 2014, 19:33
Actualizat: 20 12. 2014, 19:34