Ciprian Deac are evoluții mult peste media echipei unde evoluează, CFR Cluj, motiv pentru care șefii, antrenorii și foștii colegi îi sugerează lui Victor Pițurcă să-l convoace la națională. Mijlocașul nu a mai fost convocat din 2011 la naționala României, pentru care a bifat 11 meciuri sub comanda lui Răzvan Lucescu.
Ciprian Deac (28 de ani) trece printr-o perioadă bună la CFR Cluj. Anul 2014 a fost unul fast pentru jucător și evoluțiile acestuia au fost apreciate, fiind încununate cu un gol în meciul de luni, cu Viitorul (2-0 pentru CFR), unde a fost cel mai bun om de pe teren. Specialiștii au remarcat un travaliu deosebit pentru jucător, care are o formă fizică foarte bună în urma perioadei petrecute la Schalke. „Deac joacă excepțional de patru luni și ar merita să joace pentru naționala României. Nu mai am cuvinte de laudă pentru el”, l-a gratulat Miriuță după victoria cu Viitorul.
Trică: „Am spus mereu că e om de națională”
Eugen Trică e nașul de cununie a lui Deac, cei doi colaborând în Gruia ca și colegi, dar și din postura de antrenor-jucător. Prieten bun și cu Pițurcă, Trică face lobby pentru Deac în vederea partidei cu Grecia, de pe 7 septembrie, din deplasare. „Cred că e pregătit să joace pentru națională. Are maturitate în joc și forță fizică. Eu l-am văzut mereu ca un jucător care să cocheteze cu prima reprezentativă. Domnul Pițurcă însă știe mai bine. El are sute de jucători pe care îi monitorizează și în mod sigur va lua cele mai bune decizii”, a spus actualul antrenor al lui Juventus București pentru ProSport.
Preferatul lui Lucescu junior
Ciprian Deac a fost convocat în premieră de Răzvan Lucescu l-a echipa națională, în 2010. Acesta a adunat 11 selecții, iar mai apoi a colaborat la Rapid cu Lucescu. A revenit la Cluj, dar evoluțiile sale au fost slabe, în media echipei, motiv pentru care nu a intrat în vederile lui Pițurcă. Însă sub comanda lui Miriuță mijlocașul a renăscut și a avut în 2014 prestații apreciate. „Nu îi fac lobby, dar cred că Deac ar fi util naționalei”, a fost și mesajul lui Iuliu Mureșan, președintele echipei din Gruia.
1,2 milioane de euro e cota lui Deac, potrivit www.transfermarkt.de
Deac joacă excepțional de patru luni și ar merita să joace pentru naționala României. Nu mai am cuvinte de laudă pentru el Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER