Debut cu dreptul pentru Strâmbu’. Dinamo obține prima victorie în fața Viitorului cu două goluri spectaculoase. Echipa lui Hagi a ratat un penalty

Ce poate să aducă bun la echipă un antrenor pentru care succesul a fost o necunoscută în ultima perioadă? A fost principala întrebare a fanilor dinamoviști care deși au obținut ceea ce au tot strigat din peluză, îndepărtarea lui Flavius Stoican, s-au trezit pe cap cu celebrul „Strâmbu'”. Numai că Mircea Rednic nu este degeaba unul dintre cei mai curtați antrenori din fotbalul românesc. Dinamo a reușit să învingă cu 2-0 o echipă pe care, deși pare surprinzător, nu o bătuse niciodată în precedentele cinci întâlniri. Dincolo de trecutul rușinos al întâlnirilor directe dintre Dinamo și Viitorul, companie excelentă pentru jocurile Steaua – Viitorul cu cântec, fanii vedeau echipa lui Hagi ca pe un nou Pandurii, o altă echipă care o bate pe Dinamo pe oriunde o prinde.

Dinamo nu a surprins din prima. Ori o strategie de „Strâmb”, ori obișnuință pentru una dintre cele mai puțin spectaculoase echipe din 2015. Viitorul a contrat puternic prin Mitriță și se părea că avem parte de un meci în care 1X-ul era rezultatul pe care ar fi mers orice parior. Numai că, încet-încet, pe fondul impotenței ofensive a Viitorului, Mircea Rednic a simțit momentul prielnic pentru a puncta. A avut noroc la faza în care golgheterul Mitrea a ratat un penalty (sau a apărat Marc?), însă a mutat apoi decisiv. Niculae a intrat pe teren și, după un fault dur, i-a pasat decisiv lui Alexe. Atacantul a finalizat excelent și părea că meciul se încinge, spectatorii așteptau replica Viitorului. Chiar și așa, tot Dinamo a fost mai inspirată, iar Bunoza a reușit execuția vieții. Fundașul a șutat de la circa 40 de metri, nici rău, dar în niciun caz imparabil, Albuț a dormit pe linia porții și s-a făcut 2-0 pentru „câini”.

Finalul i-a aparținut lui Marc, portarul, nu fundașul. Mai întâi, acesta a respins excelent lovitura de cap trimisă de Ianis Hagi, apoi s-a opus perfect șutului în forță trimis de Mitrea. Mircea Rednic are astfel parte de un debut excelent pe banca unui Dinamo care pare să se țină de cuvânt atunci când promite că e gata cu reconstrucția. Dacă nu primește o ofertă din străinătate, caz în care se va evapora mai rapid decât a apărut, Rednic pare antrenorul capabil să realizeze visul dinamovist. 


Viitorul – Dinamo 0-2

  • Viitorul: Albuț – C. Manea, Tîru, Hodorogea, Mitrea – Daminuță (Henrique 68), S.Pană, Benzar – Nicoliță, Gavra (Hagi 73), Mitriță (Tănase 58)
  • Dinamo: T. Marc – Fai, A. Marc, Bunoza, Filip – Rotariu, Nedelcearu (Cristescu 12), Elhamed, Grozav (Niculae 60) – Bilinski, Alexe

22:47 Ianis Hagi are o ocazie uriașă! Puștiul Viitorului reia excelent cu capul din interiorul careului, însă Traian Marc are un reflex excelent și respinge. Câteva secunde mai târziu, același Marc reușește să pareze un șut în forță trimis de Mitrea. Portarul lui Dinamo a fost providențial în această seară.


22:36 Lucrurile merg cum nu se poate mai bine pentru Rednic, la debutul în cel de-al treilea mandat pe banca lui Dinamo. „Câinii” au înscris exact când trebuia și acum se apără destul de precis în fața unei echipe a Viitorului care nu pare să dea impresia că își dorește o revenire în joc.


22:28 Dinamo s-a descătușat! Gol extraordinar înscris de fundașul central Bunoza, cel care l-a executat pe Albuț cu un șut de la mai mult de 40 de metri. Portarul veteran al Viitorului a greșit grav, însă șutul lui Bunoza a fost cu adevărat impresionant. Dinamo pare să fi rezolvat jocul.


22:20 GOOOOOOOL Dinamo! Marius Alexe le aduce o mică bucurie suporterilor din PCH care au însoțit echipa la Chiajna. Atacantul finalizează excelent după ce primește o pasă foarte bună de la Marius Niculae, undeva la marginea careului Viitorului.


22:11 Gavra nu ajunge la o centrare periculoasă trimisă în fața porții de Daminuță. Ocazie mare pentru Viitorul


22:02 Mitrea ratează primul său penalty din acest sezon! Marc a apărat după ce tot el comisese faultul în careu


22:00 A început repriza a doua! Nicio schimbare la pauză


21:45 Ocazie bună pentru Alexe! Veșnica speranță a fotbalului dinamovist reia cu capul o minge venită din corner, însă Albuț reține cu siguranța oferită de experiența uriașă pe care o are în Liga 1.


21:39 Meciul este de o calitate cu mult sub ceea ce mai vedem de obicei sâmbătă la ora 11 în liga a doua. Colegul Marius Anghel, responsabil pentru bunul mers al celui mai complet site pentru fotbalul mic, ne-a anunțat că pleacă spre casă cu un tranșant: „Academica și Rapid CFR Suceava ar defila cu astfel de echipe!”. 

Pentru că îi dăm dreptate, am decis să vă informăm cu privire la lucruri cu adevărat importante, să nu pierdeți complet timpul dacă vă uitați la meci. Link-ul e aici!


21:30 Pe teren nu se întâmplă mare lucru. Viitorul a avut o lovitură liberă de la circa 30 de metri de care Daminuță și-a bătut joc. În rest, un meci la fel de prost cum Dinamo a tot făcut în acest retur. 


21:25 Cele două echipe s-au întâlnit pentru prima dată pe 17 noiembrie 2012. Atunci, meciul disputat pe stadionul „Farul” s-a terminat cu scorul de 1-1, pentru Viitorul înscria Benzar în minutul 71, iar Issa Ba egala în minutul 78. Era o perioadă în care la Viitorul jucau Gabi Iancu, Aurelian Chițu, Nicolae Dică sau Mihai Bălașa, iar Dinamo conta pe Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Nica și Pulhac.


21:20 Elhamed are o șansă bună de gol. Bilinski i-a pasat excelent acestuia în careu, însă israelianul și-a preluat greșit balonul și a fost nevoit să tragă dintr-o poziție nefirească. Albuț și-a făcut treaba și a respins excelent.


21:12 Schimbare la Dinamo! În minutul 12, Nedelcearu iese de pe teren din pricina unei accidentări la coapsă și îi lasă locul lui Marian Cristescu. Deci planurile tactice ale lui Rednic trebuie urgent revizuite!


21:09 Ca la majoritatea meciurilor din acest retur, Dinamo începe jocul fără avânt. Dincolo, Mitriță a mai irosit ceea ce putea fi o șansă uriașă. În minutul 10, Daminuță a dat o pasă lungă excelentă către Mitriță, însă micuțul fotbalist al Viitorului a ratat preluarea și i-a permis lui Marc să înlăture pericolul.


21:03 Mitriță, puștiul care făcea spectacol acum 2 sezoane pentru Steaua Under 19 în UEFA Youth League, este cel mai activ fotbalist de pe teren până în momentul de față. Din lotul de puști pe care Steaua îl împrumutase atunci de la Viitorul, campioana a preferat să îl transfere doar pe Alexandru Târnovan, atacantul care nu a primit foarte multe șanse și a fost împrumutat pe termen lung la Gaz Metan Mediaș.


21:00 Într-o mișcare surprinzătoare, după ce a dezamăgit crunt pe banca tehnică a Petrolului, Mircea Rednic a trecut pe banca lui Dinamo. „Puriul” sau „Strâmbul”, așa cum este cunoscut în lumea fotbalului, este la cel de-al treilea mandat pe banca „câinilor”.


20:52 Statistica nu e de natură să le dea foarte multe speranțe dinamoviștilor. Sigur, fotbalul românesc ne-a obișnuit ca ostilitățile să se schimbe sensibil de la un sezon la altul, însă până acum Viitorul a câștigat 3 meciuri directe și două partide s-au terminat la egalitate. Zero victorii pentru Dinamo.


20:45 Bună seara! Sunt Cristian Scutariu și vom comenta împreună jocul din această seară, unul în care ne așteptăm la surprize, așa cum s-a întâmplat aproape de fiecare dată atunci când s-au întâlnit cele două echipe.


După schimbările care au avut loc în ultima perioadă în Ștefan cel Mare, Mircea Rednic revine pe banca lui Dinamo în partida pe care „câinii” o vor disputa la Chiajna, împotriva celor de la Viitorul, de la ora 21:00.

În aceste patru etape, roș-albii nu mai au vreun obiectiv important, iar noul antrenor a declarat că urmează o perioadă în care va urmări la lucru întreg lotul de jucători pentru a se putea convinge pe cine se poate baza sezonul viitor, atunci când speră ca echipa să se poată lupta din nou la titlu. Pe 10 iunie 2009 a stat Mircea Rednic ultima oară pe banca roș-albilor, 2-5 la Pitești, cu FC Argeș.

Cele două echipe sunt despărțite în clasament de un singur punct, însă „câinii” traversează o perioadă dificilă,  fiind învinși în nouă din precedentele 12 jocuri disputate în deplasare, ultimul succes fiind obținut la Galați, cu Oțelul, în luna februarie.

În schimb, Viitorul a ajuns la cinci meciuri fără eșec acasă, dintre care trei victorii, iar trupa lui Gică Hagi speră să continue parcursul bun pe care echipa sa l-a avut în ultimele meciuri directe împotriva lui Dinamo. „Câinii” nu au reușit vreo victorie în meciurile oficiale disputate împotriva echipei lui Hagi, având un palmares negativ. Trei eșecuri și două remize au strâns dinamoviștii în confruntările cu Viitorul.

Iată rezultatele din partidele directe disputate în Liga 1 între cele două echipe:

17.11.2012: Viitorul – Dinamo 1-1

24.05.2013: Dinamo – Viitorul 2-3

05.08.2013: Viitorul – Dinamo 0-0

23.02.2014: Dinamo – Viitorul 1-2

07.11.2014: Dinamo – Viitorul 2-3

Publicat: 08 05. 2015, 23:01
Actualizat: 08 05. 2015, 23:02