Debutant la Dinamo, Grigore e convins că jocul echipei va crește: „Nimeni nu se așteaptă ca noi să pierdem”. Ce decizie a luat în privința Rapidului
Nicolae Grigore, jucător care în această iarnă a surprins suflarea rapidistă după ce a ales să semneze cu Dinamo, a debutat în tricoul dinamovist la meciul câștigat cu 1-0 cu Oțelul. Mijlocașul a vorbit despre presiunea pe care a simțit-o atât el, cât și colegii lui, dar și despre Valentin Lazăr, cel care nu a fost în lotul lui Teja. Grigore a anunțat că nu va mai oferi nicio declarație referitoare la fosta sa echipă, Rapid:
„M-am simțit bine, aveam o anumită presiune din amicale, că nu reușisem să învingem. Era important pentru moralul nostru, pentru a putea munci în liniște în continuare. Ușor nu e să fim omogeni. Vedeți și voi, că azi am fost șapte jucători noi în primul „11”. E dificil când schimbi atâția, dar au venit fotbaliști de valoare, care se vor integra. E normal să fie greu cu Oțelul. că ei vor să evite retrogradarea, au făcut o campanie interesantă de achiziții. E și un meci de început, aveam și o oarecare presiune, pentru că nimeni nu se așteaptă ca noi să pierdem. Apăsa și înfrângerea cu Pandurii, din Cupa Ligii.
Știm că nu am făcut un joc extraordinar, am avut o primă repriză bună, apoi a intervenit crisparea, de teamă să nu fim egalați. Aveam nevoie de victoria asta și sperăm ca lucrurile să se așeze acum. Consider că pentru Dinamo, din respect pentru Dinamo, ar fi mai bine să nu mai vorbesc despre Rapid. Cred că e momentul să mă opresc cu afirmații la adresa lor. Vali Lazăr e un jucător foarte bun, a fost decizia antrenorului, nu pot să comentez. Pe viitor, Dinamo va avea nevoie de Vali Lazăr, iar el va face lucruri importante pentru echipă”, a declarat acesta la microfonul DigiSport.
Dinamo a reușit să câștige trei puncte cu Oțelul Galați, după ce s-a impus la limită, scor 1-0, în prima etapă a returului. Unicul gol al meciului a fost marcat de Marius Niculae, cel care a fost și căpitanul echipei lui Teja, după ce Valentin Lazăr a fost lăsat acasă pentru comportamentul din meciul din manșa tur a Cupei Ligii, contra celor de la Pandurii Tg. Jiu. Partida a fost însă dominată, în cele mai multe momente, de Oțelul Galați, care a fost învinsă doar din cauza gafei portarului său.