„Decar” pentru Ligă
Clujenii caută un număr 10 cu care să atace anul viitor al doilea titlu de campioană. În vizorul lui CFR a intrat și Lucian Sânmărtean (29 de ani), perla “Lordului” Pădureanu, care peste trei săptămâni va fi jucător liber.
Fostul play-maker al grecilor de la Panathinaikos Atena ar putea fi noul “creier” din linia mediană a lui CFR Cluj. Campionii caută cu înfrigurare un “număr 10” și au avansat pe două piste. Prima ar fi repatrierea lui Trică, de care Anorthosis vrea să scape, întrucât nu intră în planurile noului tehnician. Al doilea “decar” din mâneca lui Iuliu Mureșan este tot un român. Lucian Sânmărtean le-a furat ochii șefilor din Gruia la meciul CFR – Gloria Bistrița (2-2), iar șansele ca jucătorul să ajungă din vară în Gruia sunt destul de mari. Două sunt motivele. Sânmărtean devine liber peste trei săptămâni și nici nu are pretenții salariale exagerate. Pentru cele șase luni jucate la Gloria, “regizorul” a încasat în jur de 80.000 de euro, o sumă accesibilă pentru campioană.
11 jocuri a bifat Lucian Sânmărtean în acest retur pentru Gloria BistrițaÂ