„Decar” pentru Steaua? „Îmi place foarte mult!” Mijlocașul ofensiv care i-ar putea lua fața lui Teixeira pentru un transfer la vicecampioană. Ce spune Reghecampf

Steaua e în căutarea unui playmaker după plecarea lui Nicolae Stanciu, iar primul nume important apărut pe lista lui Gigi Becali e cel al portughezului Filipe Teixeira, însă un alt fotbalist din Liga 1 i-ar putea lua fața veteranului de 36 de ani.

Unul dintre cei mai buni străini din istoria Ligii 1, brazilianul Eric de Oliveira e un fotbalist pe placul lui Reghecampf. Chiar dacă în ultimii ani a avut din ce în ce mai multe probleme cu greutatea, decarul lui Gaz Metana revenit la o formă foarte bună și, împreună cu golgheterul Azdrem Llullaku, au dus echipa i-a dus pe medieșeni aproape de podiumul Ligii 1.

Evoluțiile lui Eric nu au rămas neapreciate, iar brazilianul are un mare avantaj în lupta cu Teixeira: e cu șase ani mai tânăr decât mijlocașul ofensiv al Astrei, argument care l-ar putea ajuta în eventualitatea în care Reghecampf va fi pus să aleagă dintre cei doi. De altfel, antrenorul Stelei a recunoscut că Eric este un jucător care-i surâde: „Amândoi sunt jucători buni, mie mi-a plăcut foarte mult Eric. Dar deocamdată nu putem vorbi de vreun jucător, pentru că nu e perioadă de transferuri”, a spus Reghecampf, pentru Digi Sport.

Publicat: 01 11. 2016, 19:41
Actualizat: 01 11. 2016, 19:42