Decembrie 2014, Revoluția din Giulești. Clubul a mai renunțat la patru jucători, iar în lot vor mai rămâne doar 6 fotbaliști!

Rapid a pierdut în ultima etapă a Ligi 1 din 2014, 0-2 la Pandurii, iar giuleștenii ocupă ultimul loc în campionat, cu 11 puncte după 17 runde

Se anunță o iarnă extrem de complicată în Giulești. Atât locul ocupat în clasament, cât și remanierea lotului din ultimele zile indică o revoluție iminentă la clubul alb-vișiniu.

Conform DigiSport, conducerea din Giulești a mai renunțat luni, 8 decembrie la încă 4 jucători, după ce săptămâna trecută alți 10 fotbaliști au părăsit clubul. Valentin Balint, Florin Călin, Marian Stoica și francezul Gaston Mendy sunt ultimii patru jucători puși pe liber de giuleșteni. Aceștia se adaugă listei care-i mai cuprinde pe Cojocnean, Milinceanu, I. Roșu, Mișa, Dăruială, Savin, L. Buș, Doman, V. Negru și Săndulescu. Așa cum se precizează în sursa citată, marți, 9 decembrie, vor mai fi anunțate rezilierile altor fotbaliști din lot, printre care și Andrei Ciolacu.

În aceste condiții, în lotul Rapidului vor mai rămâne doar șase jucători: Mădălin Martin, Alexandru Coman, Rui Miguel, Mircea Bornescu, Virgil Drăghia și Daniel Pancu.

Publicat: 08 12. 2014, 21:15
Actualizat: 08 12. 2014, 21:16