Decizia care i-a scos din minți pe „câini”!** FOTO Faza pentru care Niculae a fost eliminat! „Mă așteptam să ne arbitreze Paszkany” „Arbitraj la comandă”

Dinamo a rămas în 10 oameni în finalul primei reprize de la Galați, după ce Marius Niculae a fost eliminat de Istvan Kovacs, în urma unui duel cu Sîrghi.

Reluările TV arată că, initial, fundașul Oțelului a faultat, însă Kovacs a lăsat jocul să continue, după care între cei doi jucători a existat un contact involuntar. Mai mult, Sîrghi a fost cel care a dus capul spre brațul lui Marius Niculae, iar decizia arbitrului de centru pare inexplicabilă.

Câteva minute mai târziu, Rus a căzut după un duel similar cu Sălăgean, însă Kovacs nu a fluierat nici fault.

Mă așteptam să ne arbitreze Paszkany. Era mai corect așa. Kovacs a venit cu lecția învățată, iar Șovre nici nu trebuia să fie delegat. A arbitrat hoțește„, a declarat Cornel Dinu la gsptv.

Ulterior și președinte președintele CA al Dinamo, Nicolae Badea, a comentat în termeni duri decizia lui Istvan Kovacs.

Din punctul meu de vedere, Crăciunescu nu mai beneficiază de credit să conducă CCA! Reacția lui Marius Niculae nu a fost de cartonaș roșu. E inadmisibil. Vorbim deja de arbitraje comandate, de arbitraje dirijate către nord-vestul țării. Sunt contrariat de maniera în care Crăciunescu a înțeles să transforme CCA într-o feudă proprie„, a declarat Nicolae Badea la Digi Sport.

 

Publicat: 21 03. 2012, 22:27
Actualizat: 21 03. 2012, 22:37