Decizia luată de Gigi Becali după dosarul „Valiza”! Ce răspuns a dat când a fost întrebat dacă va apela la premieri pe finalul campionatului

Gigi Becali a mutat presiunea pe CFR, care va juca pe terenul Astrei, luni, de la ora 21:00, într-o partidă care va putea fi urmărită pe ProSport. De asemenea, omul de afaceri susține că nu mai are de gând să apeleze la premieri. În urmă cu șase ani, finanțatorul FCSB a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită și una de un an pentru fals în dosarul „Valiza”. 

FCSB s-a apropiat la două puncte de CFR Cluj în clasamentul Ligii 1 Betano, iar campionii sunt obligați să câștige la Giurgiu, în această seară, pentru a scăpa de o mare parte dintre emoții: „‘Baba Pricina’ să se arate în meciul de la Giurgiu. Nu se poate la infinit așa, să nu se arate. Petrescu trebuie să își vadă de treaba lui, e pe primul loc, ar trebui să nu mai vorbească de FCSB. Să stea în banca lui, e pe primul loc, are echipa făcută. Vom vedea pe Arena Națională ce va fi, la meciul cu ei”, a declarat Becali, la ProX.

Becali nu mai vrea să comită greșelile din trecut, atunci când a premiat echipa lui U Cluj pentru a nu pierde în fața CFR-ului: „Când era normal și drept, dădeam, dar dacă judecătorii m-au băgat la pușcărie, nu o mai fac. O făceam pentru că aveam voie, așa era legea. Acum, îmi văd de treaba mea, nu mai premiez. Îmi e frică, am făcut 3 ani jumate de pușcărie. Asta e România, în tot globul pământesc nu se întâmplă asta. Să plătești să joace incorect, atunci e mită, dacă plătești să joacă corect e premiere. Nu e mită, nu îi zice mită. Bă, nebunilor, trebuie făcut ceva cu legea”, a adăugat finanțatorul vicecampioanei. 

 

Publicat: 06 05. 2019, 18:07
Actualizat: 06 05. 2019, 18:08