Decizia luată de jucătorii FCSB față de „trădătorul” Bălgrădean! Reacția patronului: „Foarte bine i-au făcut. A terminat-o cu toată lumea” | EXCLUSIV
ProSport a anunțat în exclusivitate, la data de 4 martie, că goalkeeperul roș – albaștrilor, Cristian Bălgrădean, 31 de ani, a semnat în secret cu CFR Cluj, după ce a intrat în ultimele șase luni de contract la FCSB.
Patronul vicecampionilor a pus tunurile pe portarul echipei sale și l-a acuzat de tradare. Mai mult, latifundiarul din Pipera a dat ordin ca Bălgărdean să nu mai fie primit absolut deloc în baza de la Berceni și i-a transmis să își ia bagajele și să plece de la echipă. „Este un mare trădător și nu mai are ce să caute în vestiarul echipei noastre. I-am spus să își ia bagajele și să plece încă de pe acum la CFR Cluj. Păi, ce crede el? Că sunt prostul lui? În mod sigur și-a luat bani la semnătură de la CFR, iar în meciul cu Botoșani nici nu și-a dat interesul să apere pentru binele nostru. El se gândea deja la CFR Cluj”, spunea Becali la vremea respectivă.
Decizia luată de jucătorii lui FCSB față de „trădătorul” Bălgrădean. „L-au scos din grupul lor de WhatsApp!”
ProSport a aflat că între timp și jucătorii vicecampionilor au considerat că Bălgrădean i-a trădat și au decis să îl excludă pe acesta din grupul lor de WhatsApp pentru a nu mai afla discuțiile din cadrul lotului.
Gigi Becali a comentat pentru ProSport decizia luată de fotbaliștii săi față de Bălgrădean. „Eu nu le am cu grupurile de WhatsApp, dar știam că pe Bălgrădean nu îl mai suportă nimeni în vestiar, după ce băieții au aflat că el a semnat pe ascuns cu CFR Cluj. Foarte bine au făcut că l-au exclus de pe grupul lor pentru că trădătorii nu au ce să caute la noi în echipă. Eu i-am spus lui Bălgărdean încă de la început că a terminat-o cu toată lumea pentru ce a făcut. A terminat-o cu mine, cu suporterii și cu jucătorii. Să intre de acum pe grupul ălora de la CFR”, a spus Becali.