Decizia oficială: ce pățește Denis Alibec după cartonașul roșu din meciul cu CFR

Ciprian Deac și Denis Alibec au primit câte un meci de suspendare și o amendă în valoare de 740 de lei, după ce au fost eliminați pentru două cartonașe galbene în meciul CFR Cluj – FC Steaua București, jucat duminică, în etapa a 22-a din Liga 1, potrivit site-ului lpf.ro.

CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu FC Steaua București, scor 1-1. Ciprian Deac (58′) și Denis Alibec (penalty – 16′) au înscris pe arena din Cluj-Napoca. Cei doi au fost eliminați pentru cumul de cartonașe galbene, Alibec în minutul 43 pentru simulare, iar Deac în minutul 72 pentru proteste.

Prin urmare, Ciprian Deac va rata meciul Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj, de sâmbătă, 11 februarie, iar Denis Alibec nu va putea fi folosit în partida FC Steaua București – FC Voluntari, de duminică, 12 februarie.

Întrunită miercuri, 8 februarie, Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a mai luat următoarele decizii:

  • – Clubul CFR Cluj a fost sancționat cu un avertisment în urma abaterilor disciplinare de la meciul cu FC Steaua București
  • – Alin Dudea, fotbalistul lui Dinamo București, eliminat în partida cu FC Viitorul, a fost suspendat un joc și amendat cu 740 de lei.
  • – Dario Rugasevic, jucătorul lui Gaz Metan Mediaș, eliminat în meciul cu ACS Poli Timișoara, a fost suspendat un joc și amendat cu 740 de lei.
  • – CS U Craiova a primit un avertisment în urma abaterilor disciplinare care au avut loc la meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari.
Publicat: 08 02. 2017, 17:52
Actualizat: 08 02. 2017, 20:14