Problemele persistă la Gaz Metan Mediaș, după ce echipa antrenată de către Ilie Poenaru a rămas fără mai mulți jucători importanți, cu câteva zile înainte de meciul cu Dinamo. Intrarea în insolvență a fost amânată.
Partida dintre Dinamo și Gaz Metan Mediaș se va disputa vineri, 18 februarie, de la ora 19:55, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1, pe Stadionul Dinamo din „Ștefan cel Mare”.
Cu câteva zile înainte de această partidă, jucătorii de la Gaz Metan Mediaș și-au reziliat în masă contractele.
Sursele ProSport informează că nu a fost acceptată cererea de intrare în insolvență și clubul a primit un nou termen pentru data de 15 martie 2022.
Până atunci, echipa din Mediaș riscă, după depunctarea de două puncte suferită deja, să fie din nou depunctată de către Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal.
Fotbaliștii au ajuns la capătul răbdării, fiind neplătiți de aproximativ jumătate de an. Printre jucătorii care și-au reziliat contractele cu Gaz Metan Mediaș se numără Ioan Filip, Răzvan Grădinaru, Răzvan Horj, Octavian Vîlceanu, Răzvan Trif și Gabriel De Moura, ultimul chiar a și semnat cu Dinamo.
„Aveam doar promisiuni mari din partea autorităților, care de la săptămână la săptămână ne faceau să credem că se va rezolva, dar de fapt ei pregăteau altceva! Noi ne-am continuat munca ca niște profesioniști până când a venit ziua în care am fost depunctați și de aici ne am dat seama că lucrurile devin grave. Deja ne au arătat minciuna! Faptul că nu poși rezolva acel litigiu de 50.000 de euro nu este că nu ai, ci NU VREI!” – Ilie Poenaru, antrenor Gaz Metan, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER