Decizie șocantă! La Urziceni se va intra doar cu buletinul de Ialomița!

Finala campionatului de la Urziceni a creat o emulație extraordinară în rândul fanilor celor două formații. Fanii din Ștefan cel Mare nu s-au mulțumit cu cele 325 de bilete primite din partea clubului ialomițean și au reușit să își procure aproximativ 1000 de de invitații la meci.

Ultrașii sperau ca până la ora meciului să mai achiziționeze încă 1000 de invitații, dar planurile lor par zădărnicite de o măsură inopinată luată de oficialii Unirii.

Invocând faptul că sistemul de funcționare a trunceților s-a stricat, s-a stabilit ca accesul pe stadion să se facă doar cu buletin de Ialomița.

Această măsură mai are un alt obiectiv: se încearcă să se stopeze falsificarea de invitații. Chiar și în aceste condiții, este greu de crezut că fanii câinilor din județul Ialomița nu vor fi prezenți în număr mare la meci.

Publicat: 24 05. 2009, 18:55
Actualizat: 24 05. 2009, 19:07