Cornel Dinu, membru în conducerea Asociației Dinamoviști pentru Dinamo (ADPD) alături de actorul Răzvan Oprea și Mihnea Ionescu, s-a înscris în Programul DDB, al Peluzei „Cătălin Hîldan” (PCH).
„Procurorul” a explicat ce l-a făcut să se înscrie în Programul DDB. Prin gestul său, Cornel Dinu speră să contribuie la eliminarea disensiunilor dintre cele două fracțiuni ale suporterilor dinamoviști.
„Numai vreo 50 și ceva de ani am fost legat de Dinamo. Și o să mor legat de Dinamo. Fiind astfel legat indisolubil de Dinamo, sunt legat la fel și de suporteri. Deci și de DDB. Scindarea nu-mi aparține, chiar dacă am fost parte din ea. Las totul în urmă, nu mă mai interesează decât să ne unim că din afară e clar că nu ajută nimeni pe Dinamo. Ca o precizare, eu am fost ani buni alături de PCH, aproape săptămână de săptămână și scindarea suporterilor nu-mi aparține pentru că erau scindați de mult, așa cum nu se întâmpla când exista istorica «Nuova Guardia». Am fost doar alături de acest proiect socios, al ADPD-ului, cu primii care mi l-au prezentat. Restul e istorie. Cei care s-au organizat mai bine, DDB, duc acest proiect mai departe și sunt și alături de ei. Ceea ce doresc în această primă fază tuturor suporterilor «câinilor roșii» din tribune și sper că și din teren”, a transmis Cornel Dinu, conform Fanatik.
„Procurorul” declară că și-a făcut un card obișnuit și că va mai dona pentru Programul DDB în viitor, având în vedere că își dorește să devină membru „elite” în proiect.
„Mi-am făcut card obișnuit, voi mai dona mâine, poimâine ceva bani, atâta pot să dau acum, îmi voi face și un card elite cât de repede voi putea din punct de vedere financiar. N-am acum mai mulți bani, nu mi-e rușine s-o spun, asta e situația mea de pensionar, dau cât pot și suplimentez când o să stau mai bine financiar, important este să se înțeleagă faptul că nimic nu este mai important decât Dinamo pentru un suporter adevărat.
Le-am spus și băieților mei din ADPD să le dăm banii strânși celor de la DDB, suntem toți dinamoviști, să terminăm cu orgoliile că ne scufundăm cu ele de gât. Avem 35.000 de euro, hai să-i dăm pentru Dinamo”, a declarat Cornel Dinu.
Printre alte nume grele care s-au înscris în Programul DDB se numără Cristi Borcea, Mircea Lucescu și fiul său, Răzvan.
Programul DDB a reușit să adune peste 7600 de oameni. Aceștia au donat aproximativ 540.000 de euro pentru achitarea unor datorii ale cluburilor, în special pentru salariile restante ale jucătorilor.
Cotizația anuală plătită de un membru DDB este de 48 de euro, iar înscrierea în clubul „elite” al Programului DDB este de 1948 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER